Unul dintre creatorii serialului „Familia Simpson” a murit la vârsta de 59 de ani. Ce s-a întâmplat cu averea sa

Unul dintre creatorii serialului „Familia Simpson a murit la vârsta de 59 de ani. Ce s-a întâmplat cu averea sa
Publicat: 10/03/2015, 11:00

Sam Simon a fost un militant activ pentru drepturile animalelor și a anunțat că donează averea sa de 100 milioane de dolari fundațiilor care se ocupă de protecția necuvântătoarelor. Creatorul „familiei Simpson” a murit duminică, în locuința sa din Los Angeles, înconjurat de familie și câinele său devotat, scrie BBC.

„Pentru cei care l-au cunoscut, vocea sa le va rămâne pentru totdeauna în minte. Umorul său va continua să ne facă să râdem. Compasiunea și generozitatea sa vor continua să aibă un impact asupra vieților noastre”, a precizat Fundația Sam Simon, după trecerea în neființă a filantropului.

După ce a primit teribila veste în 2012, Simon s-a aliat imediat cu PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) și și-a dedicat timpul pentru salvarea animalelor abuzate și conservarea unor specii. „Cancerul este o luptă îngrozitoare. Este exact cum ți s-a spus. Este o călătorie, un chin. Dar dacă vrei reclamă și să agăți femei, cancerul este cel mai bun lucru din lume”, a declarat Sam Simon, cu umorul specific.

Simon nu a avut copii și nici nu era căsătorit, la momentul diagnosticului necruțător, astfel încât a decis să-și doneze averea. Acesta a fost căsătorit cu actrița Jennifer Tilly în anii 1980 și a divorțat în 1991. Tilly a rămas una dintre cele mai bune prietene ale sale și i-a fost alături până la finalul vieții.

Simon a crescut în Beverly Hills, iar tatăl său lucra în industria textilelor. După ce s-a întreținut din talentul său de desenator, Simon a trimis un scenariu pentru comedia ABC Taxi, care a fost cumpărat și produs. În tinerețe, Simon a ajuns să fie angajat ca scenarist și s-a făcut remarcat rapid.

După serialul Taxi, Simon a lucrat la sitcom-ul NBC Cheers, unde a scris primele trei sezoane. În 1987, a devenit scenarist și producător executiv al comediei Fox The Tracey Ullman Show, alături de James L. Brooks, o legendă a comediei, cu care a colaborat la Cheers și Taxi. Bineînțeles, echipa nu putea fi completă fără graficianul Matt Groening. Astfel, cei trei comedianți au fost „părinții fondatori” ai serialului The Simpsons.

Simon a părăsit echipa din spatele The Simpsons după al IV-lea sezon, în 1994, pe marginea unor neînțelegeri cu Groening. Acesta a avut însă dreptul de a obține venituri de milioane de dolari din următoarele episoade ale serialului și averea sa a crescut semnificativ.

Sam Simon a avut grijă și de semenii săi, înființând o bancă de alimente în Los Angeles, care hrănește 200 de familii în fiecare zi, cu un meniu vegetarian, deoarece omul din spatele „familiei Simpson” nu consuma carne.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...