Va fi turnat un film biografic despre Enzo Ferrari. Cu ce actor negociază producătorii pentru rolul principal
Proiectul acestui lungmetraj biografic, care nu are deocamdată un titlu, va fi prezentat în cadrul târgurilor de filme ce vor fi organizate la edițiile din această toamnă ale festivalurilor de la Veneția și de la Toronto. Michael Mann va regiza acest proiect cinematografic, aflat de mulți ani în etapa de dezvoltare. Filmul va prezenta ascensiunea brandului Ferrari pe piața automobilelor de lux începând din anii 1950.
Christian Bale și Michael Mann au colaborat la filmul cu mafioți „Inamicii publici/ Public Enemies” din 2009, în care a jucat și Johnny Depp. În acel lungmetraj, Christian Bale a interpretat rolul agentului FBI Melvin Purvis.
În luna aprilie, site-ul motorsport.com anunța faptul că în acest proiect cinematografic a fost inclus și Robert De Niro, care ar urma să joace rolul lui Enzo Ferrari ajuns la vârsta a treia.
Enzo Ferrari a înființat compania cu același nume în 1947. El a încetat din viață în 1988, la vârsta de 90 de ani. Echipa sa, Scuderia Ferrari, activează din 1929 (la început folosea mașini Alfa Romeo) și a câștigat 16 titluri de Formula 1 la constructori, începând cu 1950.
Galezul Christian Bale a fost distribuit mulți ani în producții independente, înainte de a juca în câteva filme de la Hollywood cu un buget important. Astfel, Christian Bale a atras atenția publicului la vârsta de 13 ani, când a jucat în filmul „Imperiul soarelui” (1987). Au urmat rolurile din „American Psycho” (2000), „Equilibrum” (2002), „Batman – Începuturi” (2005), „Prestigiul” (2006), „I’m Not There” (2007), „Drumul dreptății/ 3:10 To Yuma” (2007), „Cavalerul negru” (2008), „Terminator – Salvarea” (2009) și „Cavalerul negru: Legenda renaște” (2012).
Starul galez a câștigat în 2011 premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar grație evoluției sale din drama „Luptătorul/ The Fighter”. Recent, Christian Bale a jucat în filmul „Țeapă în stil american/ American Hustle”, de David O. Russel, rolul escrocului Irving Rosenfeld, pentru care a fost nominalizat la premiile Oscar 2014, la categoria „cel mai bun actor în rol principal”.
Christian Bale a putut fi văzut recent pe marile ecrane în lungmetrajul de inspirație biblică „Exodus: Zei și regi/ Exodus: Gods and Kings”, și va juca în „The Bigh Short”, un film dramatic regizat de Adam McKay, inspirat din universul finanțelor. În curând, starul galez va începe filmările pentru „The Promise”, un film de Terry George, în care va apărea alături de Oscar Isaac.
Născut pe 5 februarie 1943, la Chicago, Michael Mann și-a început cariera lucrând ca scenarist pentru seriale de televiziune, făcându-și debutul cu serialul „Starsky și Hutch”.
Începând din anii 1990, Michael Mann s-a consacrat cinematografiei și a regizat trei pelicule care au impresionat publicul și criticii de specialitate: filmul istoric „Ultimul mohican” (1992), filmul polițist „Obsesia/ Heat” (1995) și lungmetrajul-anchetă „Scandal în industria tutunului/ The Insider” (1999).
După biograficul „Ali” (2001), dedicat pugilistului Mohammed Ali, Michael Mann a revenit la filmul polițist, regizând „Colateral” (2004), în care Tom Cruise a jucat rolul unui asasin cu sânge rece. După „Inamicii publici” din 2009, cel mai recent proiect al său a fost filmul de acțiune „Hacker/ Blackhat” din 2015, în care rolurile principale au fost interpretate de Chris Hemsworth și Viola Davis.