Valentina Pelinel, despre divorțul de Cristian Boureanu: „Fiecare a plecat din căsnicie așa cum a venit”
La câteva luni după pronunțarea divorțului de Cristian Boureanu, Valentina Pelinel a făcut o serie de declarații menite să infirme zvonurile apărute pe marginea destrămării mariajului său.
Modelul a precizat că în ciuda speculațiilor privind o aventură pe care ea sau fostul soț ar fi avut-o, nimic nu este adevărat.
„Eu și Cristi ne-am despărțit de comun acord, nu a fost vorba despre vreo relație paralelă a unuia dintre noi”, a declarat Valentina Pelinel pentru presa tabloidă. „Pur și simplu așa a fost să fie, să ajungem la un final de drum în căsnicia noastră! Am decis să punem punct când încă se mai putea și am rămas cu sentimente frumoase unul față de celălalt. Oamenii au interpretat însă greșit tăcerea noastră și decizia de a păstra o decență pe marginea acestui subiect. S-a spus, de pildă, că ne-am separat cu scandal, dar nu a fost deloc așa. Divorțul s-a încheiat din punct de vedere legal cu o mediere și fiecare a plecat din căsnicie așa cum a venit”, a adăugat ea.
Cât privește relația pe care o are în prezent cu Cristian Boureanu, Valentina Pelinel a afirmat că a rămas prietenă cu politicianul.
„Avem o relație civilizată și vorbim la telefon atunci când este necesar. Mi se pare normal să avem o comunicare, întrucât am fost ani de zile împreună. Am rămas prieteni și chiar îmi doresc ca el să fie fericit”, a spus Valentina Pelinel în cele din urmă.