Vanilla Ice, la un pas să fie pus sub acuzare pentru furt
„E foarte mulțumit. Nu a fost niciodată implicat în trecut într-un caz precum acesta, așadar bineînțeles că era nervos”, a declarat avocatul său, Bradford Cohen, care lucrează în orașul Fort Lauderdale.
Rapperul, al cărui nume real este Robert Van Winkle, s-a prezentat în fața Tribunalului Districtual din Palm Beach în cursul zilei de joi și a fost de acord să efectueze 100 de ore de muncă în folosul comunității și să plătească o despăgubire de 1.333 de dolari unui vecin al său din Lantana. Potrivit înțelegerii sale cu Procuratura, acea sumă reprezintă contravaloarea unor obiecte de mobilier și a unor echipamente pentru piscină pe care rapperul le-ar fi sustras din reședința vecinului său.
Cântărețul și-a recunoscut vinovăția, însă acuzațiile formulate pe numele său au fost retrase, iar infracțiunea va fi ștearsă din cazierul său, după ce rapperul se va achita de toate obligațiile care îi revin în urma acelui acord cu Procuratura.
În dreptul american, furtul calificat reprezintă o infracțiune care se pedepsește cu cinci ani de închisoare și o amendă de 5.000 de dolari.
Cântărețul în vârstă de 47 de ani, devenit între timp vedetă de reality show, a declarat în momentul arestării sale din luna februarie că incidentul a fost „exagerat”.
Locuința rapperului este în prezent în renovare, la fel ca și platourile în care este turnat cel mai recent proiect de televiziune al său, reality show-ul „The Vanilla Ice Project”, realizat de televiziunea DIY Network.
Avocatul său spune că rapperul este bucuros de faptul că această chestiune a fost rezolvată chiar înainte de debutul celui de-al cincilea sezon al emisiunii sale.
Vanilla Ice, care este și constructor autorizat, efectuează cu regularitate diverse munci în folosul comunității. În urmă cu două săptămâni, rapperul a amenajat o piscină pe cheltuiala sa pentru un pompier paraplegic.
De această dată, în urma acordului încheiat cu Procuratura din statul Florida, rapperul va trebui să presteze muncă în folosul comunității pentru asociația Habitat for Humanity din Palm Beach.
În momentul arestării sale, Vanilla Ice a fost acuzat de vecinul său și de spargere de locuință, însă acuzația nu a fost niciodată formulată în mod oficial.
Rapperul a spus că întregul incident a reprezentat o neînțelegere. Potrivit avocatului său, toate bunurile de furtul cărora fusese acuzat Vanilla Ice au fost găsite în afara locuinței vecinului său, care fusese vandalizată în absența acestuia de un grup de persoane fără adăpost.
Vanilla Ice, în vârstă de 47 de ani, este celebru mai ales pentru piesa „Ice, Ice, Baby”, care a fost unul dintre hiturile anului 1991. Printre albumele lansate de Vanilla Ice se numără „Hooked” (1989), „To the Extreme” (1990), „Extremely Live” (1991), „Hard to Swallow” (1998), „Bi-Polar” (2001), „Hot Sex” (2003), „Vanilla Ice Is Back!” (2008), „WTF” (2011). A fost recompensat cu două American Music Awards, în 1991, când a fost nominalizat și la premiile Grammy și a câștigat și un People’s Choice Award, pentru materialul „Ice, Ice Baby”.
Vanilla Ice a concertat și în România, în 2007, la festivalul de muzică Coke Live, organizat pe insula Lacul Morii din București.