Vapori de apă, detectați în atmosfera unei exoplanete de mărimea lui Neptun

Publicat: 25 09. 2014, 12:15
Actualizat: 21 05. 2015, 17:41

Aceasta este o veste foarte bună pentru oamenii de știință care încearcă să găsească molecule de apă în diverse zone ale Universului, în căutarea potențialelor semne de viață.

Exoplanetele sunt planete care orbitează în jurul altor stele decât Soarele. Cercetătorii afirmă că numărul lor este foarte mare. Compoziția lor atmosferică poate să ofere indicii despre formarea și evoluția lor.

Până în prezent, astronomii au reușit doar să măsoare compoziția atmosferelor exoplanetelor uriașe, cu mărimi comparabile cu Jupiter, gigantul gazos care este cea mai mare planetă din Sistemul Solar, reamintesc editorii revistei Nature, în care a fost publicat acest studiu.
„Aceste noi măsurători marchează o descoperire majoră în ceea ce privește analiza atmosferelor unor planete mai mici”, precizează editorii revistei Nature. Studiul a fost realizat de o echipă de cercetători coordonați de Drake Deming și Jonathan Fraine de la Universitatea Maryland din Statele Unite.

Denumită HAT-P-11b, exoplaneta în cauză se află la o distanță de 124 de ani-lumină față de Terra în constelația Lebăda. Un an-lumină echivalează cu 9.460 de miliarde de kilometri.

HAT-P-11b a fost denumită astfel întrucât a fost descoperită cu ajutorul telescopului HAT (Hungarian Automated Telescope).

HAT-P-11b este „cea mai mică planetă și cea mai rece care prezintă molecule de apă detectabile”, au spus autorii studiului. Ea are o rază de patru ori mai mare decât cea terestră și o masă de 26 de ori mai mare. Ca mărime, se apropie de Neptun, planeta din Sistemul Solar cea mai îndepărtată de astrul nostru.

Noua exoplanetă se află însă mult mai aproape de steaua ei și este deci mult mai caldă (temperaturi de circa 600 grade Celsius).

Pentru a-și desfășura activitatea de „detectivi”, astronomii au monitorizat exoplaneta pe baza informațiilor culese de telescoapele spațiale Hubble și Spitzer operate de NASA. Ei au comparat aceste date cu observațiile făcute de telescopul spațial Kepler, lansat de NASA cu scopul de a căuta exoplanete.

Atunci când o planetă trece prin fața stelei sale, atmosfera ei absoarbe anumite radiații luminoase. Grație spectroscopiei, este posibil să se măsoare acest fenomen și să se determine elementele chimice care se găsesc în atmosfera acelei planete.

Cu cât planeta este mai mică, cu atât căutările sunt mai dificile. Până în prezent, patru exoplanete de mărimea lui Neptun sau mai mici au fost observate atunci când treceau prin fața stelelor lor, însă niciun semn de absorbție nu a putut fi evidențiat, cel mai probabil din cauza norilor foarte denși, a precizat Eliza Kempton de la Colegiul Grinnell din statul american Iowa, într-un comentariu publicat în revista Nature.

HAT-P-11b nu a prezentat însă această problemă. Atmosfera ei nu prezintă nori la altitudini înalte și oamenii de știință au putut să detecteze că ea conține vapori de apă. „Potrivit acestui studiu, compoziția ei ar putea fi apropiată de aceea a planetelor uriașe din Sistemul Solar: în principal hidrogen cu urme de atomi mai grei precum oxigen, sub forma unor vapori de apă”, a adăugat Eliza Kempton.

Astronomii urmăresc să găsească semne care să ateste prezența apei pe acele exoplanete, întrucât aceasta este o condiție necesară – dar nu și suficientă – pentru a permite apariția vieții.

Oamenii de știință doresc, de asemenea, să testeze ipoteza potrivit căreia și alte planete s-au format în același fel ca planetele din Sistemul Solar.

„Detectarea vaporilor de apă și de hidrogen pe HAT-P-11b este o piesă-cheie a acestui puzzle, coerentă cu principalele idei ale astronomilor despre modul în care s-au format planetele”, a declaratg Drake Deming, coordonatorul principal al studiului.