Vârful Mont Blanc nu mai este atât de înalt. Care este noua înălțime

Vârful Mont Blanc nu mai este atât de înalt. Care este noua înălțime
Publicat: 11/10/2013, 11:59
Actualizat: 25/03/2019, 19:25

Altitudinea Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Europa occidentală, a fost revizuită la 4.810,02 metri, cu 42 de centimetri mai puțin decât arătau măsurătorile în 2011, a anunțat, joi, Institutul național francez de informații geografice și forestiere, citat de AFP.

Pe 14 septembrie, specialiștii francezi spuneau că muntele are o înălțime de 4.810,06 metri, după o expediție efectuată pe cel mai înalt vârf al Alpilor. Însă, după încheierea măsurătorilor, institutul a anunțat că a determinat cu precizie altitudinea Mont Blanc, la 4.810,02 metri.

Măsurătorile au fost realizate pe baza datelor oferite de câteva zeci de stații GPS ale institutului, situate la cel puțin 200 de kilometri de Mont Blanc, dar și a informațiilor extrem de precise furnizate de sateliții GPS. Specialiștii institutului au avut la dispoziție și un program computerizat complex dezvoltat de Universitatea din Berna (Elveția), care permite măsurători foarte precise, de ordinul centimetrilor, în orice circumstanțe.

Altitudinea Mont Blanc, situat între Franța și Italia, este măsurată o dată la doi ani, din 2001, de experți-geometri din Haute-Savoie, departamentul francez în care se află vârful. În 2011, specialiștii spuneau că muntele are o altitudine de 4.810,44 metri.

Altitudinea celui mai înalt vârf al Alpilor variază din cauza condițiilor meteorologice – vânturi și precipitații. Cu cât precipitațiile sunt mai abundente, iar viteza vântului mai slabă, cu atât ghețurile se acumulează, iar stratul glaciar care acoperă vârful stâncos (cu o înălțime de 4.792 de metri) crește în grosime. Altitudinea Mont Blanc a variat astfel de la 4.808 metri, în 2003, la 4.811 metri, în 2007.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Filmul crimei din Mehedinți! Și-a ucis tatăl, apoi a sunat la 112 să anunțe dispariția...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Femeia din Bacău aflată în comă, care și-a revenit brusc și a început să cânte....
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
De ce furtuna care va lovi România la final de săptămână se numește “Ashley”! Ce...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
România a pierdut un monstru sacru. A fost cel mai iubit actor: A avut mare...
Vremea se transformă în București. Se anunță fenomene extreme
Ea este femeia care și-a ”pedepsit” soțul pentru infidelitate cu o nouă iubită, care e...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Cum încearcă Alin Oprea să "elimine" și să evite controversele scandalului în care este implicat
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Cercetătorii au creat „mătasea de păianjen” care vindecă rănile diabetice