Vaticanul donează 100.000 euro pentru întreținerea sitului Auschwitz-Birkenau
„Suma nu este mare, dar posibilitățile noastre sunt limitate. Totuși, este expresia întregului nostru sprijin pentru proiectul Fundației Auschwitz-Birkenau”, care gestionează fondurile, a afirmat cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Sfântului Scaun, citat într-un comunicat la muzeului.
Vaticanul este al 31-lea stat care oferă sprijin acestui fond, al cărui obiectiv este colectarea a cel puțin 120 de milioane de euro, o sumă ce ar permite alocarea anuală între șase și șapte milioane de euro pentru întreținerea fostului lagăr, care se întinde pe o suprafață de 200 de hectare și cuprinde 155 de construcții în stare bună și 300 în ruine.
Până în prezent, 67 de milioane de euro din 102 promise au intrat în conturile fundației. Șaizeci de milioane de euro au fost oferite de Guvernul german.
Anul trecut, valoarea lucrărilor realizate datorită fondurilor s-a ridicat la 3,5 milioane de zloți (837.000 de euro), urmând să atingă 1,3 milioane de euro în acest an și 1,7 milioane de euro în anul viitor, a anunțat muzeul.
Aproximativ 1,1 milioane de persoane, dintre care aproape un milion de origine evreiască din diferite țări europene, au murit între 1940 și 1945 în lagărul Auschwitz-Birkenau, înființat de Germania nazistă în sudul Poloniei ocupate.
Lagărul, transformat în muzeu și devenit simbol al Holocaustului, este vizitat de peste un milion de persoane în fiecare an.