Prima pagină » Magazin » „Vaxxed”. Un film controversat despre vaccinuri și autism. De ce a fost refuzat filmul produs de Robert de Niro la unul dintre cele mai celebre festivaluri

„Vaxxed”. Un film controversat despre vaccinuri și autism. De ce a fost refuzat filmul produs de Robert de Niro la unul dintre cele mai celebre festivaluri

Filmul "Vaxxed", produs sub egida lui Robert De Niro și conceput de activistul anti-vaccinare Andrew Wakefield, despre vaccinul administrat într-o singură doză împotriva pojarului, oreionului și rubeolei, care ar provoca autismul, a fost refuzat de Tribeca Film Festival din New York, transmite BBC.

Relația de cauzalitate pe care filmul o stabilește între vaccinul MMR, administrat într-o doză unică deopotrivă contra pojarului, rubeolei și oreionul, și autism a fost discreditată de toată suflarea cercetătorilor din medicină.

De Niro, care are un copil ce suferă de autism, spera că filmul să determina un pretext de cercetare amănunțită în privința tezei medicale pe care o propovăduiește. A hotărât, în cosecință, să-l înscrie la festivalul de film Tribecca din New York. Însă după discuții aprinse cu organizatorii festivalului și cu oamenii de știință, actorul american a spus că s-a dumirit și că „nu crede că acest film va contribui în vreun fel pentru ca o cercetare minuțioasă a acestui liant între vaccin și autism să fie demarată”

„Vaxxed” a fost regizat și scris în colaborare cu alți scenariști de Wakefield, medicul ce a condus un studiu controversat despre vaccinul MMR în 1998. După cercetările medicului, acest vaccin ce este administrat pentru trei boli deodată ar provoca autismul. Într-o declarație ulterioară retragerii filmului din cadrul Tribeca Film Festival, medicul britanic și producătorul filmului Del Bigtree au spus că „suntem martorii unui nou exemplu în care puterea corporațiilor cenzurează exprimarea liberă, arta și adevărul”.

Wakefield sugerează părinților să opteze pentru „împunsături” individuale împotriva pojarului, oreionului și rubeolei, în loc să le facă copiilor un vaccin „trei în unu”, pentru a evita ca odraslele să se îmbolnăvească de autism.

Studiul inițiat de Wakefield a fost publicat inițial în The Lancet, dar ulterior revocat de publicația specializată în cercetări din domeniul medical. Wakefield a fost acuzat apoi de fraudă de General Medical Council și i s-a retras, de asemenea, avizul de practică a medicinei.