Veste foarte proastă pentru fanii trupei Mötley Crüe
Trupa Mötley Crüe se va destrăma în 2014 sau în 2015, întrucât eforturile intense depuse de membrii grupului american în timpul turneelor și-au pus amprenta asupra stării de sănătate a chitaristului Mick Mars, care a fost diagnosticat cu o formă rară de artrită cronică, potrivit contactmusic.com.
Totodată, membrii trupei spun că vor să pună punct carierei lor de 30 de ani într-o notă pozitivă, dorind ca publicul să își amintească de Mötley Crüe cu bucurie și respect.
„Vrem să ne retragem cât timp suntem încă sus, în topuri. Nu vrem să devenim una dintre acele trupe despre care oameni vorbesc astfel: «Ei cântă acum… într-un club necunoscut»”, a declarat Vince Neil, solistul formației, într-un interviu acordat publicației The Oakland Press.
„Încă suntem capabili să avem concerte sold-out în săli și pe stadioane și vrem ca lumea să își amintească de noi exact așa”, a adăugat el.
Starea de sănătate a chitaristului trupei, Mick Mars, este un alt motiv de îngrijorare major, întrucât eforturile depuse de-a lungul anilor în numeroasele concerte și turnee susținute de Mötley Crüe și-au pus amprenta asupra lui, fiind diagonosticat cu spondilartrita anchilozantă, o formă de artrită cronică.
„A sosit vremea. Sănătatea lui Mick nu e așa de bună, iar turneele sunt dificile pentru el. Sunt sigur că peste cinci ani sau peste 10 ani vom face probabil din nou ceva împreună, însă nu va fi ceva de genul turneului de adio al trupei Kiss sau un turneu de adio al unui precedent turneu de adio. Noi nu vom fi așa”, a adăugat Vince Neil.
În afară de acest turneu ultim al trupei, Mötley Crüe urmează să lanseze și un ultim album, despre care Vince Neil a sugerat că ar putea fi coloana sonoră a ecranizării volumului său de memorii „The Dirt”.
Totodată, Vince Neil a spus că intenționează să lanseze și câteva proiecte solo înainte de a despărții de colegii săi de trupă.
Controversată, dar și adulată, trupa Mötley Crüe a reușit să vândă, de la înființarea sa, în 1981, până în prezent, peste 80 de milioane de albume. Mötley Crüe este o trupă de glam metal, care a reușit să-și câștige respectul fanilor americani odată cu lansarea primului lor album, „Too Fast For Love”.
Răsfățată în America și așteptată cu nerăbdare de iubitorii de heavy metal de pe toate continentele, Mötley Crue a marcat istoria anilor ’80 cu albume precum „Shout at the Devil” (1983), „Theatre of Pain” (1985) și „Girls, Girls, Girls” (1987).
Printre piesele celebre ale trupei se numără: „If I Die Tomorrow”, „Wild Side”, „The Saints of Los Angeles”, „Girls, Girls, Girls” și „Dr. Feelgood”.
Trupa Mötley Crüe, alcătuită din Tommy Lee, Mick Mars și Nikki Sixx, a concertat pentru prima dată în România, pe 15 iunie 2012, la Zone Arena din București, în cadrul festivalului Ost Fest.