Prima pagină » Magazin » Vești bune pentru fani | Coppola lucrează la „Megalopolis”, „cel mai ambițios” proiect al său început acum 20 de ani / Ce poveste va prezenta filmul – VIDEO

Vești bune pentru fani | Coppola lucrează la „Megalopolis”, „cel mai ambițios” proiect al său început acum 20 de ani / Ce poveste va prezenta filmul – VIDEO

Vești bune pentru fani | Coppola lucrează la „Megalopolis
Cineastul american Francis Ford Coppola a dezvăluit că lucrează din nou la un proiect cinematografic început în urmă cu mai multe decenii, „Megalopolis", un film „despre utopie" pe care îl definește drept „mai ambițios decât «Apocalypse Now»", potrivit nouvelobs.com.

Aflat la o conferință de presă organizată la Lumière Film Festival de la Lyon, Franța, sâmbătă, Coppola a explicat că a început acest proiect, „despre ce înseamnă raiul pe pământ”, în urmă cu 20 de ani.

„Am un scenariu și cred că se apropie de ceea ce îmi doresc, mă apropii pentru prima dată de scopul meu”, a spus cineastul în vârstă de 80 de ani, care a abandonat inițial proiectul după atentatele teroriste din SUA din 11 septembrie 2001.

„Aș spune că este cel mai ambițios film al meu, chiar mai ambițios decât «Apocalypse Now»”, un lungmetraj cult despre Războiul din Vietnam, premiat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes în 1979.

Legendarul regizor a mai spus că filmul – despre un arhitect care încearcă să construiască o viziune utopică a orașului New York, distrus de un cataclism – va costa mult mai mult decât „Apocalypse Now”, care a avut un buget de 30 de milioane de dolari, în termeni de producție fiind similar „peliculelor Marvel”.

Filmul va include și o poveste de dragoste: „Mi-am dorit mereu să fac un film despre o mare istorie de iubire. Mi-ar plăcea să o fac înainte să plec”.

Vineri, Coppola a fost premiat pentru întreaga activitate la Lumière Film Festival, un eveniment fondat în urmă cu zece ani în memoria fraților Lumière, inventatorii cinematografului, potrivit site-ului manifestării desfășurate între 12 și 20 octombrie.

Născut pe 7 aprilie 1939, într-o familie americană de origine italiană din orașul Detroit, din nord-estul Statelor Unite ale Americii, regizorul, scenaristul și producătorul Francis Ford Coppola este autorul unei filmografii bogate și creatorul unor pelicule devenite clasice din cinematografia mondială, precum „Patton” (1970), „Apocalipsul acum/ Apocalypse Now” (1979) și franciza „Nașul” – o serie de trei lungmetraje, lansate în 1972, 1974 și 1990.

Francis Ford Coppola a câștigat primul premiu Oscar în 1970, pentru scenariul original al filmului „Patton”, al doilea trofeu fiindu-i acordat în 1972, pentru scenariul adaptat al filmului „Nașul”. Celelalte trei premii Oscar le-a câștigat în 1975, pentru „Nașul II” (cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun regizor și cel mai bun film).

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025