Vești bune pentru industria de televiziune clasică. Ce fac oamenii când se uită la tv
Cele mai multe persoane (76%) care vizionează un program TV preferă să se concentreze exclusiv asupra respectivului show și să nu facă alte activități în același timp, precum navigarea pe internet și petrecerea timpului pe rețele de socializare, potrivit unui studiu citat de hollywoodreporter.com.
Astfel, în ciuda existenței telefoanelor inteligente, a internetului, a rețelei Twitter și a altor surse de distragere a atenției, persoanele care se uită la un program TV rămân fidele respectivului show pe durata difuzării lui, spune publicația The Hollywood Reporter, care precizează că rezultatele acestui studiu sunt pozitive pentru industria de televiziune clasică.
În timp ce, în general, telespectatorii spun că obișnuiesc să facă mai multe activități cel puțin o dată în timp ce se uită la televizor, 76% dintre telespectatori spun că preferă mai degrabă să se concentreze asupra programului TV la care se uită într-un moment, decât să se lase atrași de alte surse de distragere a atenției, precum rețelele de socializare online.
Totuși, navigarea pe internet se situează în topul activităților preferate de oameni în timp ce aceștia se uită la TV. Pe locul al doilea în acest clasament se situează gătitul, în timp ce pe următoarea poziție se află folosirea serviciilor online de mesagerie instant.
Potrivit aceluiași studiu, deși mulți oameni spun că folosesc internetul pentru a se documenta cu privire la un program de televiziune, doar 27% dintre aceștia încearcă să afle informații despre un show chiar în timp ce este difuzat la televizor. De asemenea, doar 14% dintre persoane se grăbesc să caute pe internet informații imediat după ce termină de vizionat un show la TV, iar 32% – în următoarea săptămână de la difuzarea programului la televizor.
Cei mai mulți telespectatori nu sunt interesați să poarte discuții online despre show-urile pe care le vizionează la televizor. Astfel, 55% dintre persoane sunt de acord cu afirmația: „Vreau să discut despre programele de televiziune doar cu persoanele pe care le cunosc, nu cu necunoscuți de pe internet”.
Pe de altă parte, studiul a explorat și ceea ce a fost numit elementul ” Game of Thrones”, care se referă la show-uri care le atrag total atenția privitorilor.
Astfel, 73% din cei chestionați în acest studiu au spus că există câteva programe de televiziune care sunt atât de importante pentru ei, încât aceștia se asigură că nu vor fi întrerupți de nimic în timp ce le vizionează.
Acest studiu a cuprins un eșantion de 1.660 de case, persoanele din aceste cămine fiind chestionate în perioada 16 octombrie – 7 noiembrie. De asemenea, 40% din aceste persoane erau la momentul respectiv abonate la serviciile TiVo, iar 12% din cei chestionați au fost selectați de pe rețelele de social media. Toți participanții chestionați aveau peste 18 ani și se uitau la televizor cel puțin șapte ore pe săptămână.
TiVo este o companie care oferă servicii de televiziune interactive, pe baza unui abonament. TiVo le oferă abonaților posibilitatea să aleagă momentul în care doresc să se uite la un anumit show.