Viagra împlinește 20 de ani. Istoria uneia dintre cele mai de succes pastile
De la descoperirea sa, din întâmplare, la multele versiuni contrafăcute, prezentăm mai jos modul în care a fost primită de publicul larg mica pilulă albastră care tratează impotența.
– Descoperirea din întâmplare –
La începutul anilor 1990, o echipă de cercetători de la Pfizer făcea experimente pentru un nou medicament numit Sildenafil, folosit pentru a trata angina. Medicamentul s-a dovedit ineficient în calmarea durerii toracice cauzate de această boală, dar a avut un efect secundar neașteptat în cazul pacienților de sex masculin: provoca erecție.
Majoritatea voluntarilor care au participat la experimente au raportat, de asemenea, îmbunătățirea vieții sexuale.
Pfizer a schimbat macazul și s-a concentrat asupra cercetărilor privind impotența masculină, o problemă care afectează o treime dintre bărbații cu vârste peste 40 de ani.
Până la acel moment, tratamentele din domeniu nu erau foarte eficiente, cu opțiuni nepractice, precum minisupozitoare inserate în uretră și medicamente administrate pe cale injectabilă în penis.
Pe 27 martie 1998, Agenția pentru administrarea medicamentelor și alimentelor din SUA (Food and Drug Administration Agency, FDA) a aprobat comercializarea noului tratament, iar, în aprilie, mica pastilă albastră se afla deja în magazinele americane.
– Succes peste noapte, cerere la nivel global –
Succesul a fost imediat, 150.000 de rețete au fost completate în SUA în primele două săptămâni de la lansarea pe piață a medicamentului.
Și, chiar înainte de lansarea internațională, Viagra atrăsese deja atenția la nivel global.
A apărut pe piața neagră din țări precum Israel, Polonia și Arabia Saudită la prețuri de cinci ori mai mari decât cele practicate în SUA (aproximativ 10 dolari).
Oficial a fost lansată în Europa în septembrie 1998 și a devenit o sursă uriașă de venituri pentru Pfizer.
Vânzările la nivel internațional au crescut cu peste 30% în 1999 și 2000 și au urcat rapid la un miliard de dolari anual. A fost o surpriză chiar și pentru compania farmaceutică, care își proiectase venituri de aproximativ 100 de milioane de dolari anual.
– Numeroase versiuni contrafăcute –
Campanii comerciale realizate de fostul candidat la Casa Albă Bob Dole, în 1999, și legenda fotbalului Pele, în 2002, au contribuit la creșterea notorietății medicamentului, care începe să aibă efecte la 27 de minute de la ingestie.
Curând, versiunile contrafăcute au început să apară, cu medicamente fabricate în Thailanda și India disponibile online la numai câteva săptămâni de la lansarea pe aceste piețe a produsului original.
Viagra a devenit astfel medicamentul cel mai contrafăcut, iar la granițe s-au înmulțit capturile de medicamente false.
Un sondaj realizat de Pfizer în 2011 arăta că 80% din Viagra cumpărată online este contrafăcută.
Versiunile fără licență pot conține substanțe toxice, precum pesticide, ghips și tuș pentru imprimante.
– Utilizare în afara dormitorului –
Pe măsură ce versiunile contrafăcute s-au răspândit, la fel s-a întâmplat și cu utilizările medicamentului. Un studiu britanic realizat în 1999 a arătat utilizarea redusă, dar semnificativă a medicamentului de către participanții la petreceri.
Și, în 2012, autorii unui studiu realizat în SUA estimau că până la 8% dintre tinerii americani folosesc Viagra ori alte medicamente contra disfuncțiilor erectile, precum Cialis și Levitra, pentru a-și îmbunătăți performanțele sexuale.
Forme generice de Viagra sunt disponibile în Europa din 2013, iar, în SUA, de la sfârșitul lui 2017.
Medicamentul a fost folosit și pentru dopare, în lumea sportului. Totuși, World Anti-Doping Agency (WADA) a decis să nu adauge Viagra pe lista substanțelor interzise, Sildenafil având efecte de dopare numai la altitudini mari.