„Viagra pentru femei”, disponibilă din toamnă. Pentru cine nu e recomandat – FOTO
Noul medicament numit Vyleesi a fost aprobat în Statele Unite ale Americii.
Însă are și câteva aspecte negative: nu este potrivit pentru femeile care au tensiunea mare sau care suferă de boli cardiace, iar pentru unii utilizatori ar putea provoca dureri de cap. În plus, se știe că nu toată lumea este un „fan” al acelor.
Totuși, viața femeilor care suferă de un libido scăzut poate fi îmbunătățită prin utilizarea acestui medicament.
„Aprobarea pentru Vyleesi este un pas important pentru angajații Palatin și pentru acționari. Arată angajamentul nostru, abilitatea și dedicarea către descoperire, dezvoltarea și aprobarea de noi produse pentru probleme medicale care până acum nu aveau soluții, precum și pentru potențialul comercial”, a declarat doctorul Carl Spana, CEO al companiei Palatin, producătoarea medicamentului.
Medicamentul, care va fi disponibil pe piața din SUA începând cu luna septembrie, este al doilea medicament de acest tip aprobat. Primul este Addyi, pus la vânzare în 2015, având totuși dezavantajul faptului că trebuie luat în fiecare zi, relatează Daily Star.
Foto: Vyleesi