„Viagra pentru femei” va apărea în curând pe piață
Pregătirile pentru lansarea pe piață a unui medicament considerat a fi „viagra pentru femei” au intrat în linie dreaptă, au anunțat la sfârșitul acestei săptămâni cercetătorii care lucrează la realizarea acestui medicament.
Tefina este numele unui medicament care ar trebui să stimuleze orgasmul la femei. Este un gel intranazal pe bază de testosteron, conceput pentru a facilita orgasmul la femei și realizat parțial de laboratorul de farmacie galenică de la Universitatea din Liege, a anunțat joi universitatea, citată de La Derniere Heure.
Produsul se află în prezent în faza de testare, înainte de punerea în vânzare. Tefina se administrează cu două-trei ore înainte de raportul sexual sub formă de spray nazal. „Pentru că nasul este un organ bogat în vase sanguine, permite o absorbție țintită și rapidă a substanței”, explică universitatea într-un comunicat.
Firma canadiană Trimel Pharmaceuticals, care va comercializa medicamentul, a solicitat Universității din Liege să pună la punct compoziția și formula gelului intranazal. ‘Și procedeul de fabricație a făcut obiectul unor studii în cadrul laboratorului, cunoscut pentru că inovează și optimizează procedee industriale de fabricare a medicamentelor’, precizează universitatea.