VIDEO. 3.500 de cupluri, căsătorite în aceeași zi de o organizație religioasă controversată

Publicat: 18 02. 2013, 19:32
Actualizat: 31 07. 2014, 14:02

Una dintre cele mai controversate organizații religioase din lume, Biserica Unificării, a oficializat prima „căsătorie în masă” de după moartea fondatorului ei, Sun Myung Moon, din septembrie 2012, relatează Daily Mail.

În total, 3.500 de cupluri s-au adunat în același loc din Coreea de Sud pentru a depune jurămintele de căsătorie, toți tinerii fiind îmbrăcați în rochii de mireasă și costume de mire. Slujba a fost oficializată de văduva lui Moon, Hak Ja-han.

FOTO: AFP/ MEDIAFAX

Biserica Unificării, cunoscută și ca „Federația familiilor pentru pace și unificare”, a fost fondată în 1954, fiind considerată cea mai controversată organizație religioasă din lume. În 1992, fondatorul ei, Sun Myung Moon și soția sa, au fost declarați „Mesia”. În perioada 1960-1997, peste 30.000 de cupluri au fost căsătorie în Washington de către el.

Cu toate acestea, criticii susțin că Biserica Unificării este un cult periculos care îndoctrinează oamenii. Până în prezent, sursa citată precizează că Biserica Unificării are peste 3 milioane de membri în întreaga lume, deși criticii spun că este vorba doar despre 100.000.

FOTO: AFP/ MEDIAFAX