VIDEO. A fost lovit de fulger de două ori în aceeași zi, dar a supraviețuit. „Voi începe să merg mai des la biserică”
Un bărbat în vârstă de 31 de ani din SUA a supraviețuit miraculos după ce a fost lovit de fulger de două ori, la interval de numai câteva secunde.
Casey Wagner participa la o cursă off-road în Saint Jo, Texas, când a început furtuna, astfel că a încercat să se adăpostească sub un copac altături de un prieten și tatăl acestuia. La scurt timp însă, după ce amicul său a plecat la toaletă, Casey a fost lovit de fulger și a căzut în genunchi. În clipa următoare însă, un alt fulger l-a lovit din nou, relatează CBS DFW.
„Tot ce îmi amintesc este că am auzit o bubuitură puternică, am căzut în genunchi și apoi m-a lovit iar”, a povestit bărbatul. „Când m-a lovit, am văzut doar două lumini extrem de puternice și apoi un fel de scântei peste tot în jur”, a adăugat el.
Casey a fost transportat imediat la Spitalul General Nacona, unde medicii l-au consultat. Deși bătăile inimii erau neregulate, totul a revenit la normal în scurt timp, americanul aflându-se în afara oricărui pericol. Totuși, mâna și piciorul stâng îi sunt încă ușor amorțite. Doctorii spun însă că peste câteva săptămâni și această senzație o să dispară.
„Îi datorez totul lui Dumnezeu. El este cel care m-a ținut în viață. Un singur lucru este cert: voi începe să merg mai des la biserică”, a spus Casey Wagner în cele din urmă.