VIDEO. Aceeași întrebare, răspunsuri din alte lumi. Cum își văd copiii și părinții lor viitorul
O casă de producție din Sao Paolo, Brazilia, a realizat recent un clip în care arată diferența dintre perspectivele pe care adulții și copiii le au asupra viitorului.
Pentru realizarea experimentului social, echipa de la Colisao Filmes a pus mai mulți părinți să descrie felul în care își imaginează viitorul, apoi au cerut același lucru și celor mici. Astfel, în vreme ce adulții nu s-au arătat prea optimiști în ceea ce privește schimbările prin care va trece întreaga lume, copiii lor au conturat un viitor frumos, care le va permite să-și îndeplinească visele.
„Sincer, eu nu cred într-o lume mai bună. Vor urma războaie, aste e sigur”, a spus una dintre femei. „Calitatea vieții, sentimentul nostru de apartenență la natură… Cred că toate acestea s-au pierdut deja. Și asta li se va întâmpla și generațiilor viitoare”, a adăugat unul dintre adulții intervievați.
„Ceea ce noi i-am făcut planetei nu mai poate fi reparat. Nu ne mai putem întoarce”, a comentat un alt bărbat.
Experimentul a devenit însă emoționant atunci când adulții au vizionat răspunsul copiilor. „Vreau să fiu medic” sau „Vreau să devin artist”, au fost primele reacții ale celor mici.
„Eu vreau să devin gimnastă”, a spus o fetiță. „Am note bune la școală. Lui tata îi place că sunt activă și fac sport”, a adăugat ea.
„Dacă voi deveni profesoară, vreau să-i învăț multe lucruri pe copii. Dar dacă voi deveni medic veterinar, mi-ar plăcea să am grijă de animale”, a povestit un alt copil.
În final, producătorii materialului le adresează părinților un mesaj special, încurajându-i să viseze și să aibă încredere în viitor: „Cum își vor îndeplini visele copiii voștri, dacă nu există o lume mai bună?”.