În imagini, un bărbat taie cu drujba un copac căzut, iar copacul, scos din pământ cu rădăcină cu tot, se ridică la locul inițial. Asta pentru că rădăcina este mai grea decât ce a rămas din copac.
”Prietenul meu tăia un copac căzut în curtea casei mele, iar copacul s-a ridicat la locul lui”, scrie în descrierea clipului profesorul universitar Paul Firbas din New York, care a filmat totul.
În imagini, se poate observa reacția plină de uimire a bărbatului care mânuia drujba.
Clipul a strâns 1,2 milioane de vizualizări și, deși a fost postat în iulie 2013, a devenit cunoscut abia acum, după ce a fost preluat de presa din întreaga lume.