VIDEO Caz REVOLTĂTOR în Marea Britanie: Un pacient cu sindromul Down a fost lăsat să moară de foame
Potrivit unei anchete, bărbatul cu sindromul Down a murit după ce, timp de 20 de zile, a fost spitalizat fără a fi hrănit corespunzător.
Familia lui Giuseppe a declarat că inițial a fost internat în spital în 2016 din cauza unei căzături suferite la casa de îngrijire din Didsbury, Manchester. Dar a fost eliberat după scurt timp. Ulterior, a fost din nou internat în spital, unde i-au fost descoperite fracturi la nivelul pelvisului, încheieturii și al gâtului.
Îngrijitorilor săi li s-a spus că are nevoie de intervenție chirurgicală și că, din cauza unei dificultăți la înghițire determinate de refluxul gastro-esofagian, el a fost hrănit „printr-un tub”.
Dar rudele au declarat că i s-a refuzat hrana timp de aproape trei săptămâni din cauza lipsei de comunicare între membrii spitalului, dar și a depăsării celor care au avut grijă de el, ceea ce condus la dezvoltarea unei pneumonii fatale.
Fratele Peter a spus în cadrul anchetei săvârșite de Manchester Infirmary Royal: „clădirile sunt de primă clasă, dar îngrijile medicale sunt de a treia”, adăugând că: „A existat o abordare ‘precară’ ce ne-a dat un motiv serios de îngrijorare.”
Unul dintre coordonatorii din cadrul spitalului, Angharad Davies, a declarat juriului în cadrul anchetei: „În timpul spitalizării, Joe a fost îngrijit de personal cu diferite specializări, de la asistente medicale, până la logopezi și dieteticieni. Astfel s-a luat decizie să fie hrănit ‘printr-un tub’. A fost montat un tub nasogastric, dar au existat probleme și a fost utilizat doar 24 de ore. După aceea, Joe a avut o perioadă lungă de timp când nu avut o nutriție corespunzătoare.”
Joe a murit pe 20 martie, în timp ce medicii lui încă discutau despre metoda potrivită de a-l hrăni.
Investigația este încă în desfășurare.
Foto: Captură YouTube