VIDEO. Cele mai extravagante ținute prezentate în cadrul „Men”s Fashion Week”. GALERIE FOTO
„Men”s Fashion Week”, evenimentul anului dedicat modei pentru bărbați, a adus în prim-plan creații pe care mulți le-au catalogat ca fiind cel puțin bizare, scrie Daily Mail.
Desfășurat în perioada 7-9 ianuarie la Londra, festivalul a debutat cu o prezentare MAN, rezultatul unei colaborări între Topman și Fashion East, care a surprins publicul prin ineditul ținutelor modelelor masculine.
De asemenea, Martine Rose a adus pe scenă o colecție inspirată de barurile tradiționale englezești.
Și ținutele Sibling, realizate de Sid Bryan și Cozette McCreery, au uimit criticii de modă prin creativitatea designerilor care au folosit materiale bogate și care au prezentat pulovere pe care era imprimat mesajul „Please, kill me” („Te rog, ucide-mă”, n. red).
Pe de altă parte, au existat și voci potrivit cărora colecția lui J.W. Anderson a fost „umilitoare”, după ce modelele de sex masculin au defilat purtând rochii foarte scurte.
În cadrul evenimentului sponsorizat de Topman, au fost prezenți 60 de designeri care și-au dezvăluit propunerile pentru sezonul toamnă-iarnă 2013.
În ciuda nonconformismului creatorilor de modă, invitații sosiți din peste 45 de țări s-au arătat interesați de achiziții care să consolideze o industrie a cărei valoare ajunge deja la aproximativ 6,5 miliarde de lire sterline.
De altfel, modelul David Gandy, membru al British Fashion Council și ambasador al „Men”s Fashion Week”, a arătat că dorește ca Londra să devină principalul „centru” al modei pentru bărbați din întreaga lume.
IMAGINI: Preluare Daily Mail