VIDEO. Cum a alergat o femeie goală în magazin după ce și-a dat seama că e filmată
O americancă din Kansas a alergat goală printr-un magazin, pentru a prinde un bărbat care se uita la ea și o filma cu telefonul în timp ce proba un sutien, scrie Gawker.com.
Jeanne Ouellette și-a dat seama că bărbatul, identificat apoi de autorități drept Jeremy Bradley, o filma printr-o gaură din perete.
Ouellette s-a luat după bărbat, în ciuda faptului că nu purta nimic de la brâu în sus și își acoperea sânii cu mâinile.
„L-am urmărit, am țipat „Oprește-te! Ajutor!””, a spus Jeanne Ouellette. „Știu că nu ar fi trebuit să urmăresc pe cineva, dar eram furioasă. Eram la un magazin, într-un loc foarte privat, eram furioasă și voiam să obțin telefonul ala”, a adăugat femeia.
Ouellette s-a oprit după ce a ajuns la ieșirea din magazin, atunci când și-a dat seama că nu poate merge pe jumătate goală afară.
Bărbatul care o filma cu telefonul a fost acuzat de încălcare a vieții private.El riscă un an de închisoare și o amendă de 2.500 de dolari.