VIDEO. Cum aterizează avionul fără pilot al SUA, trimis în misiune în urmă cu 15 luni
Primele imagini cu aterizarea avionului fără pilot al Statelor Unite au fost publicate, primele secunde din filmuleț fiind realizate cu lumină infraroșie, scrie Daily Mail. După o misiune de 15 luni, nava a aterizat ușor pe o pistă din California, imaginile cu efecte speciale ilustrând cum părți din avion strălucesc datorită căldurii reținute din atmosfera Pământului.
Aparatul de zbor, cunoscut sub numele de Orbital Test Vehicle-2 (OTV-2), a fost trimis pentru a testa noi tehnologii, fără a pune în pericol siguranța unui pilot. „Suntem mândri de întreaga echipă care a participat la această misiune de succes, cu o conlcuzie incredibilă: dezvoltarea acestei tehnologii ajută programul X-37B OTV”, a declarat directorul programului, Tom McIntyre.
Deși abia s-a întors după o misiune de 15 luni în spațiu, iar oficialii refuză să precizeze concret în ce a constat aceasta, este deja programată o a treia misiune pentru toamna anului 2012.
Există și sceptici care susțin că avionul a fost lansat pentru a spiona noua stație spațială a Chinei.