VIDEO. Cum îi face Madonna campanie lui Obama. „Avem un musulman de culoare la Casa Albă. Încă mai există speranță pentru țara noastră”
Madonna le-a recomandat fanilor ei, în timpul unui concert din Washington, să voteze cu Barack Obama la alegerile prezidențiale, scrie Huffington Post. Sfatul a venit în cadrul turneului MDNA, însă nu este prima dată când artista îl laudă pe președientele american.
„Ați face bine ca voi toți să-l votați pe Obama, da? La bine și la rău, nu? Avem un musulman de culoare la Casa Albă și ăsta e un lucru incredibil! Asta înseamnă că mai există speranță în țara noastră. Obama se luptă pentru drepturile homosexualilor, așa că susțineți omul, ce naiba”, a strigat Madonna, în timpul concertului.
Artista s-a referit ironic la Obama ca fiind musulman, deoarece peste o treime dintre alegătorii republicani cred că președintele SUA este musulman, când, de fapt, el este creștin.
Într-un alt concert, Madonna și-a arătat un tatuaj de pe spate cu numele lui Obama, spunând că America are noroc cu Barack și Michelle Obama. „Am văzut multe lucruri înfricoșătoare: oameni care erau condamnați la închisoare pentru că și-au spus părerile, pentru că erau homosexuali, pentru că nu-și practicau religia sau pentru că nu s-au îmbrăcat adecvat. Acum realizez cât de norocoasă sunt că trăiesc în SUA, chiar dacă nu e o țară perfectă”, a spus Madonna, în septembrie.