VIDEO. De ce a purtat Regina Elisabeta a II-a ochelari 3D cu cristale Swarowski

Publicat: 24 12. 2012, 17:59
Actualizat: 27 12. 2017, 16:18

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost fotografiată purtând ochelari 3D cu cristale Swarowski, în Palatul Buckhingam, scrie Daily Mail.

Explicația este simplă: Regina a înregistrat tradiționalul mesaj de Crăciun pentru britanici, acesta fiind filmat pentru prima dată cu ajutorul unor camere 3D.

„Am vrut să facem ceva diferit și special anul acesta, cu ocazia jubileului de diamant (n.r. 60 de ani de domnie a Reginei Elisabeta a II-a). Regina a fost de acord și i s-a părut că a ieșit ceva absolut încântător”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckhingam.

În mesajul de Crăciun de anul acesta, Regina Elisabeta a II-a îi laudă pe sportivii de la Jocurile Olimpice și Paralimpice desfășurate la Londra, care, „urmărindu-și țintele sportive, au împărtășit întregii lumi drama și emoția”.