Un doctor italian a fost prins în flagrant chiar în momentul în care pipăia o pacientă, șoptindu-i că vrea să o sărute, relatează Daily Mail. O echipă de televiziune a instalat camere ascunse în cabinetul doctorului, toată scena fiind astfel filmată.
Incidentul a avut loc la o clinică privată din Roma, iar doctorul s-a oprit doar când reporterii au intrat în cabinet, asta după ce femeia l-a împins de câteva ori. Medicul a reacționat violent, atacându-i pe jurnaliști de la Striscia la Notizia și încercând să le ia camera de filmat.
Cu toate acestea, se presupune că pacienta era de fapt sub acoperire, tocmai pentru a-l demasca pe doctor. Potrivit sursei citate, doctorul a insistat cu avansurile la femeie. „O să te sărut chiar pe gură. Stai liniștită, nu te pot lăsa însărcinată așa”, ar fi zis doctorul, care poate fi auzit pe înregistrare.
În prezent, cazul nu este finalizat, luând în considerare că nu se știe ce s-a întâmplat cu doctorul după această investigație.