VIDEO: Dovada „incontestabilă” a existenței lui Bigfoot. Ce au descoperit doi adolescenți într-o pădure

Publicat: 24 04. 2013, 21:28
Actualizat: 07 08. 2015, 23:50

Un picior uriaș, cu cinci degete, a fost descoperit într-o pădure din statul american Massachusetts, iar unii experți consideră că aceasta este o dovadă „incontestabilă” a existenței lui Bigfoot, scrie Discovery.com.

Laba piciorului a fost descoperită de doi băieți, care au alertat poliția locală. Autoritățile au trimis laba piciorului la un laborator, iar analizele au dovedit că nu este vorba nici de un picior uman, dar nici de unul de primată.

sursa foto Discovery.com

Deși nu s-a stabilit cu exactitate cărei creaturi îi aparține piciorul, unii experți și fani ai legendarului Bigfoot consideră deja că descoperirea din pădurea din Massachusetts este o dovadă că Bigfoot există.

În ultimele zeci de ani, tot mai mulți americani au declarat că l-au văzut pe Bigfoot, o maimuță umanoidă gigantică, de 1,80-3 metri, cu blana închisă la culoare și un miros puternic.