VIDEO. Ea este „Vocea Marii Britanii”. Leanne Mitchell a cucerit publicul din Regatul Unit cu vocea ei puternică

Publicat: 05 06. 2012, 19:39
Actualizat: 07 06. 2012, 11:44

După 12 săptămâni de concurs, britanicii și-au ales vocea. Leanne Mitchell, în vârstă de 28 de ani, este câștigătoarea show-ului „The Voice UK”. Jurnaliștii de la BBC scriu despre ea că s-a născut să fie un star.

.

„Leanne Mitchell era pe punctul de a semna un contract cu o casă de discuri încă de pe vremea când avea 15 ani. Dar acum este mai matură, mai înțeleaptă și pregătită să își transforme visul în realitate”, notează BBC.

Leanne Mitchell este foarte talentată. Aceasta cântă, compune melodii și stăpânește foarte bine pianul și orga. Înainte de a deveni vocea Regatului Unit, tânăra cânta într-un parc și visa să calce pe urmele lui Beyonce și ale Cristinei Aguilera, cântărețe pe care Leanne le admiră.

Încă de la audițiile pe nevăzute, jurații i-au remarcat vocea puternică. La preselecții, câștigătoarea titlului de „The Voice UK” a cântat melodia „If I were a boy”, a cântăreței Beyonce. Leanne a făcut parte din echipa lui Sir Tom. Aceasta a continuat să impresioneze atât antrenorii, cât și publicului până la final cu prestații intense și pline de energie.