VIDEO: Femeia care aproape a fost ucisă de implanturile cu silicon

Publicat: 14 02. 2013, 10:59
Actualizat: 30 07. 2014, 14:21

O femeie din SUA a postat pe internet un filmuleț șocant, în care își întoarce implanturile cu silicon din fese, scrie The Sun. „Astea sunt implanturile mele care se dau peste cap. Nu cred că implanturile ar trebui să facă așa ceva, nu ar trebui să se întoarcă”, spune femeia în filmuleț.

Femeia, pe nume Renee, a precizat că intervenția chirurgicală aproape a omorât-o. „După operație, mi s-a făcut rău, nu puteam să respir”, a declarat Renee.

Între timp, implanturile lui Renee au fost scoase, iar aceasta le-a prezentat în direct la TV, spre uimirea publicului. „Chiar dacă nu mai am implanturile, am dureri și acum”, a explicat Renee.