VIDEO. Incident în timpul discursului președintelui Barack Obama. „Asta se întâmplă când vorbesc prea mult”

Publicat: 22 10. 2013, 18:39
Actualizat: 10 08. 2014, 10:55

Discursul președintelui american Barack Obama pe tema reformei din domeniul sănătății, susținut luni, în Washington D.C, a fost întrerupt pentru câteva clipe de un incident, care a ajuns imediat în toată presa internațională.

Unei femei însărcinate, care stătea în spatele liderului de la Casa Albă, i s-a făcut rău în timp ce acesta vorbea și a fost la un pas de leșin.

Obama însă s-a întors și a prins-o pe femeie de braț: „Ești ok. Sunt aici, te-am prins”, a spus președintele. „Asta se întâmplă când vorbesc prea mult”, a glumit el.

Femeia, care suferă de diabet, a fost ulterior condusă în afara podiumului, unde a primit îngrijiri medicale. Mai târziu, atât ea, cât și soțul ei, au postat pe Twitter un mesaj prin care îi mulțumeau președintelui Barack Obama pentru ajutor.

„Sunt bine, oameni buni – a fost doar o mică amețeală. Mulțumesc, Barack Obama, pentru că m-ai ținut să nu cad”, a scris ea.