VIDEO. Motivul pentru care CNA a interzis de la difuzare un spot pentru alunele Ãœbernuts

Publicat: 20 06. 2013, 20:05
Actualizat: 02 05. 2019, 01:34

Un spot publicitar pentru alunele Ãœbernuts a fost interzis de la difuzarea pe posturile de televiziune, printr-o decizie luată joi de CNA, care a considerat că acest clip încalcă legislația audiovizualului.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a reanalizat, în ședința de joi, un spot publicitar pentru alunele Ãœbernuts. În ședința din 25 aprilie, Consiliul a amânat luarea unei decizii în cazul acestor spoturi, solicitând un punct de vedere de la Consiliul Român pentru Publicitate (RAC).

NUMERELE CÂȘTIGĂTOARE la LOTO 6 din 49 pot aduce un câștig de peste 9,3 milioane de euro

Laura Frunzeti, directorul executiv al RAC, a declarat, joi, că spotul TV pentru alunele Ãœbernuts a fost analizat de Comitetul Etic al RAC în ședința din 14 iunie. Potrivit RAC, există o versiune a spotului TV pentru alunele Ãœbernuts – în care se menționează un număr de telefon ce poate fi apelat pentru detalii despre campanie – care încalcă prevederile Codului de practică în publicitate. Comitetul Etic al RAC a considerat că această versiune a spotului TV poate induce consumatorii în eroare și a recomandat revizuirea respectivului clip.

Laura Frunzeti a precizat că această versiune de spot, în care publicul este îndemnat să sune la respectivul număr de telefon, nu se mai difuzează în prezent.

Membrii CNA au considerat că spotul respectiv încalcă și legislația audiovizualului, respectiv articolul 93 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit căruia „Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă și de durată, principiile de protecție a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnității umane, de asigurare a unei concurențe loiale”.

Deși spotul nu mai este difuzat în prezent, Cristina Trepcea, membru al CNA, a propus aplicarea unei decizii de intrare în legalitate a respectivului clip publicitar. Astfel încât, dacă difuzarea acestuia va fi reluată la posturile de televiziune, să se facă într-o formă în care să respecte legislația audiovizualului.

Decizia de intrare în legalitate a fost luată cu opt voturi „pentru” (Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea) și două „împotrivă” (Narcisa Iorga și Florin Gabrea).