Prima pagină » Magazin » VIDEO. Prezentatorii unei emisiuni din SUA și-au dat demisia în direct

VIDEO. Prezentatorii unei emisiuni din SUA și-au dat demisia în direct

VIDEO. Prezentatorii unei emisiuni din SUA și-au dat demisia în direct
I-a luat prin surprindere pe toți!

Prezentatorii de știri ai unui post de televiziune american au demisionat în direct, fără să anunțe pe nimeni în prealabil, scrie Bangor Daily News. Anunțul lui Cindy Michaels și Tony Consiglio a venit ca un șoc pentru colegii lor, mai ales când aceștia au și-au justificat demisia prin anumite presiuni profesionale.

„A fost cea mai grea decizie pe care am luat-o vreodată, este vorba despre cariera mea și despre ce îmi place să fac. Am vrut doar să știu că mi-am făcut meseria cât de bine am putut, că am respectat deontologia profesională. Iar eu cred că de multe ori nu am fost lăsată să fac asta”, a spus Consiglio, în direct.

Colega sa de pupitru a completat această mărturisire, spunând că au decis să facă anunțul în direct pentru că altfel nu ar fi fost lăsați să plece. „Dacă anunțam înainte, nu ne-ar fi lăsat. Iar noi voiam să ne luăm la revedere de la telespectatori, era foarte important pentru noi. Până acum, a fost o continuă lipsă de respect și presiune asupra noastră din partea staff-ului, care ne spunea cum să ne facem meseria”, a spus Michaels, care lucra de 15 ani la postul de televiziune.

Cindy Michaels era directorul de știri, în timp ce Tony Consiglio era producătorul emisiunii.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare