VIDEO. Rușii stresați plătesc sute de dolari pentru a devasta o cameră

Publicat: 19 10. 2015, 16:41

This browser does not support the video element.

Rușii stresați plătesc între 160 și 450 de dolari pentru a distruge „camera de furie”, în funcție de costul mobilierului, scrie odditycentral.com.

Până acum, serviciul s-a dovedit a fi unul de succes. În Moscova există și alte firme care oferă asemenea „ședințe de relaxare”, dar Project Debosh rămâne cel mai popular, deoarece permite o personalizare desăvârșită a camerei care urmează să fie distrusă. Rușii pot alege mobila și dacă sunt mai generoși, pot amplasa în cameră (garaj) o mașină, pe care să o distrugă.

„Am ales să încep cu televizorul. Mi-am imaginat că se sparge, că face zgomot. M-am eliberat de gânduri, a fost o experiență uluitoare. Am fost atât de mulțumit, încât după ce am distrus complet camera, m-am simțit excelent”, a declarat unul dintre clienții acestui tip de serviciu.

Potrivit psihologului Yuriy Adamovskiy, o asemenea formă de eliberare a stresului poate fi benefică pentru sănătate. „Dacă o persoană nu poate să scape de emoțiile negative, atunci acestea se adună și ulterior generează probleme de sănătate”.

Aleksey Boritskiy, „creierul” din spatele Proiectului Debosh, a declarat că mai are asemenea idei pe care speră să le transforme în afaceri. El va organiza concursuri pentru a vedea cine poate arunci mai departe un calculator defect, deoarece „mulți oameni sunt frustrați de calculatoarele lor slabe”.

Boritskiy spune însă că proiectul său nu reprezintă o terapie pentru minte, ci doar o formă de relaxare pentru clienții săi.