Prima pagină » Magazin » VIDEO. Supriza de care au avut parte doi turiști care se plimbau cu barca

VIDEO. Supriza de care au avut parte doi turiști care se plimbau cu barca

VIDEO. Supriza de care au avut parte doi turiști care se plimbau cu barca
Doi turiști britanici au avut parte de un moment inedit în vacanța pe care și-o petreceau în Noua Zeelandă.

Doi turiști britanici au avut parte de un moment inedit în vacanța pe care și-o petreceau în Noua Zeelandă.

Georgia și Martin Coppins se plimbau cu un caiac în Parcul Național Abel Tasman, când în barca lor a sărit o focă. Extrem de prietenos, animalul a stat mai multe minute alături de cei doi turiști, care au filmat momentul.

„Nici nu știam ce să fac, pentu că foca a apărut deodată și nu părea speriată deloc”, a povestit Georgia pentru Daily Mail. „S-a apropiat de mine, ceea ce m-a făcut să mă tem puțin pentru că localnicii ne spuseseră să nu ne apropiem la mai puțin de 20 de metri de zona în care sunt foci, pentru că ele pot să muște. Am fost destul de speriată. S-a apropiat, mi-a mirosit părul, apoi mi-a atins fața”, a mai spus tânăra.

În cele din urmă, foca a sărit înapoi în apă, însă nu s-a îndepărtat imediat de barca turiștilor.

„A încercat din nou să urce în caiac, între mine și Martin. A făcut asta de trei ori, dar tot cădea înapoi în apă pentru că barca era prea înaltă”, și-a amintit Georgia. „A înotat în jurul nostru câteva minte, apoi a dispărut deodată în apă”, a povestit turista.

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani