VIDEO. Telefoanele și tabletele ar putea fi controlate cu ajutorul privirii
O firmă daneză speră să scoată pe piață o aplicație cu ajutorul căreia telefoanele mobile și tabletele vor putea fi controlate cu ajutorul ochilor.
Softul este legat la o cameră cu infraroșii care face aparatul să urmărească pupila, transformându-i mișcările în comenzi, scrie Daily Mail. De exemplu, dacă o persoană se uită în partea a de jos a unei pagini internet, se poate parcurge pagina în jos.
„Se poate astfel întoarce pagina unei cărți electronice sau juca diferite jocuri cu ajutorul ochilor”, a declarat directorul general al firmei Eye Tribe, Sune Alstrup Johansen, unul din cei patru cercetători informaticieni care au creat societatea acum un an.
O primă versiune a softului ar urma să fie furnizată dezvoltatorilor de softuri la începutul anului viitor. „Avem intenția să-l furnizăm gratuit”, precizează Alstrup Johansen, pentru a stimula crearea altor softuri pe baza aceleiași tehnologii.
În schimb, Eye Tribe dorește să vândă softul producătorilor de aparate, ca Apple, Samsung, Google sau Microsoft.
Un alt informatician, John Paulin Hansen, apreciază că acest soft „va schimba radical lucrurile”, permițând „o interacțiune cu aparatele mobile, fără ajutorul mâinilor”. „Efectul va fi interesant la toate aplicațiile: jocuri, educație și timp liber”, încheie el.