VIDEO. Trenuleț în spațiu. Experimentul inedit al unui tată care i-a împlinit visul fiului său de 4 ani

Publicat: 01 10. 2012, 09:31
Actualizat: 30 07. 2014, 15:33

Un bărbat din Santa Cruz, California, a lansat în spațiu prietenul cel mai bun al fiului său în vârstă de patru ani: un trenuleț de jucărie, pe nume Stanley.

Prin acest gest, Ron Fugelseth, director de creație la compania Oxygen Production Inc., i-a îndeplinit copilului visul de a-l trimite pe Stanley în spațiu.

Întregul experiment a fost postat pe YouTube, pe data de 20 septembrie. Până în prezent, videoclipul a strâns peste 3 milioane de vizualizări.

Ron Fugelseth a explicat pe YouTube că proiectul a presupus un balon meteorologic, care să transporte în stratosfera trenulețul de jucărie, care era atașat de o camera HD. În plus, pentru ca prietenul cel mai bun al fiului său Stanley să nu se piardă, bărbatul a atașat și un telefon mobil cu GPS.  

Imaginile surprinse în spațiu cu trenulețul de jucărie au fost prelucrate și transformate într-un videoclip. Pentru a face clipul mai spectaculos și emoționant, Fugelseth a animat locomotiva, adăugându-i ochi. Video-ul începe cu mesajul: „Povestea unui tată care a trimis în spațiu trenulețul de jucărie preferat al fiului său”.  

În videoclipul postat pe YouTube se poate vedea întreaga călătorie a trenulețului de jucărie, de la momentul prelansării până la revenirea lui înapoi pe pământ.

Înainte de lansarea în spațiu, puștiul de 4 ani și-a luat la revedere de la Stanley. Deși era îngrijorat înaintea lansării, copilului i-a revenit zâmbetul pe buze atunci când și-a regăsit locomotiva, într-un lan de porumb. Revederea dintre cei doi prieteni a fost și ea la înălțime. „Așa îmi imaginez eu că îl vede fiul meu”, a scris Ron pe YouTube, făcând referire la relația dintre fiul său și trenulețul de jucărie.

Balonul a fost lansat în spațiu pe data de 24 august anul acesta și a fost recuperat la o distanță de aproximativ 43 de kilometri de locul „decolării”.

Videoclipul cu Stanley în spațiu este o continuare la clipul „A Train and His Boy” (n.r. „Un tren și baiatul lui”), postat și el pe YouTube, unde a adunat peste 160.000 de vizualizări. Acest video a fost filmat în urmă cu un an.

În acest clip se poate vedea că băiatul este foarte atașat de jucăria sa, pe care o ia peste tot unde se duce.