Videoclipul lui Jay-Z și Beyonce, conceput ca un trailer pentru un film fictiv, adună o mulțime de vedete de la Hollywood- VIDEO
Cuplul de cântăreți, care va porni luna viitoare în turneul „On The Run Tour”, a conceput videoclipul ca un trailer pentru un film fictiv, intitulat „Run”, în care au apariții speciale actorii Jake Gyllenhaal, Emmy Rossum, Don Cheadle, Rashida Jones și sora acesteia, Kidada Jones, Blake Lively și Guillermo Diaz.
Sean Penn și Blake Lively, cunoscută din serialul de succes „Gossip Girl: Intrigi la New York”, au cele mai multe replici în videoclip, aceștia oferind sfaturi lui Jay-Z și Beyonce, care trebuie să joace rolurile a doi jefuitori de bănci fugari, în timp ce melodia „Part II (On the Run)”, extrasă de pe al 12-lea album de studio al lui Jay-Z, „Magna Carta… Holy Grail”, se aude în fundal.
Sean Penn, în vârstă de 53 de ani, are în spate o lungă carieră și a câștigat premiul Oscar pentru rolul din filmul „Mystic River”, în 2003. El a debutat, de asemenea, ca regizor, în 2007, cu drama „Into the Wild”, foarte apreciată de critici. El a câștigat un al doilea premiu Oscar din carieră pentru interpretarea memorabilă a politicianului Harvey Milk, care a militat pentru drepturile minorității homosexuale, din filmul „Milk – Prețul curajului”.
Beyonce Knowles a devenit celebră la sfârșitul anilor 1990 ca membră a trupei Destiny’s Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny’s Child, Beyonce a lansat primul ei album solo, intitulat „Dangerously in Love”. Beyonce este una dintre cântărețele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 17 astfel de trofee – trei ca membră a grupului Destiny’s Child și alte 14 în calitate de artistă solo.
Jay-Z, pe numele adevărat Shawn Carter, s-a lansat ca rapper, devenind unul dintre cei mai importanți producători în industria muzicii hip-hop. Din 2008 este căsătorit cu Beyonce, iar împreună au o fiică pe nume Blue Ivy. Împreună formează cel mai bogat cuplu din industria muzicală, cu o avere estimată de peste 750 de milioane de dolari.