Violonista Cristina Anghelescu și fiica sa, Ioana Cristina Goicea, vor concerta la Sala Radio. Dirijorul francez Olivier Robe, invitat special

Publicat: 05 02. 2014, 20:17
Actualizat: 29 07. 2014, 20:13

Cristina Anghelescu, solistă a Orchestrelor și Corurilor Radio, și fiica sa, Ioana Cristina Goicea, vor susține miercuri, 12 februarie, un concert special la Sala Radio din București.

Cele două artiste vor interpreta „Concertul în re minor pentru două viori și orchestră”, care a făcut istorie grație unor interpretări rămase legendare, cum ar fi cea din 1958, la prima ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”, avându-i ca protagoniști pe Yehudi Menuhin și David Oistrah.

Află mai multe știri despre evenimentele viitoare pe pagina de Facebook „Unde mergem”.

De asemenea, programul serii va include și lucrări semnate Maurice Ravel – „Mormântul lui Couperin”, Wolfgang Amadeus Mozart – „Simfonia nr. 31 în re major – Paris” și Edvard Grieg – „Suita Holberg”.

Evenimentul se va desfășura sub bagheta dirijorului francez Olivier Robe, format la Conservatorul Superior din Paris și la Essen, în Germania, care de-a lungul timpului a asigurat conducerea muzicală a unor ansambluri importante, precum orchestrele de cameră din Berlin, Amsterdam, orchestrele simfonice din Vaasa, Nurnberg, Dubrovnik, Moscova. Pregătirea sa împletește un parcurs interesant între latura de instrumentist – violoncel și pian – și cea de dirijor. Din anul 2000, Olivier Robe este violoncelist al Orchestrei Regale Filarmonice din Flandra.

Biletele pentru evenimentul de miercuri, 12 februarie, sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate „Bilete.ro”, în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.