Visele care pot anunța o tulburare cerebrală

Publicat: 07 06. 2017, 14:50
Actualizat: 02 10. 2018, 23:14

În general, oamenii visează în fiecare noapte, dar numai unii își amintesc aceste vise în dimineața următoare, un fenomen pe care cercetătorii încearcă încă să îl explice.Cu toate astea, dacă aveți un vis specific, acesta poate indica o problemă gravă de sănătate. Noile studii arată că persoanele care au coșmaruri intense pot vedea în acest fapt un indiciu că la nivel cerebral apar anumite probleme. Oamenii, dar și unele animale, experimentează un stadiu al somnului numit REM, care definește acea perioadă în care ochii ți se mișcă rapid și dobândești un comportament dezordonat, asta înseamnă că începi să vorbești, să strigi, să lovești.

Studiile arată că 80% dintre persoanele care au această problemă vor dezvolta în cele din urmă o tulburare neurodegenerativă, cum ar fi boala Parkinson.

Un cercetător de la Universitatea din Toronto crede că a găsit celulele care sunt responsabile pentru visele pe care le avem, neuronii activi REM.

Doctorul John Peever și echipa sa au folosit aceste celule pentru a controla procesul de visare al rozătoarelor.  „Am ajuns la concluzia că mai mai mult de 80% dintre persoanele care suferă de tulburări de somn dezvoltă în cele din urmă sinucleinopatii, cum ar fi boala Parkinson și demența cu corpi Lewy. Cercetările noastre relevă că tulburările de somn sunt, de fapt, un semn de avertizare pentru bolile care pot apărea 15 ani mai târziu în viața noastră. La fel cum descoperim persoanele predispuse la cancer, așa și diagnosticarea acestei tulburări ne poate permite să oferim oamenilor anumite prevenții, care să îi țină departe de afecțiunile neurologice grave”, mărturisește dr. Peever.