VOCEA ROMÂNIEI. Cine sunt co-antrenorii din SEZONUL 3 al show-ului de la ProTv
O nouă ediție a emisiunii VOCEA ROMÂNIEI va fi difuzată sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 20.30, la ProTv. Săptămâna aceasta începe etapa confuntărilor, iar cei patru antrenori și-au ales, la fel ca și în sezoanele trecute, un co-antrenor care să îi consilieze.
După șase show-uri în care numai vocile i-au diferențiat pe aspiranții la marele titlu, Loredana, Smiley, Horia Brenciu și Marius Moga și-au format echipele alcătuite din câte paisprezece concurenți cu care vor merge mai departe în competiția VOCEA ROMÂNIEI. Fiecare antrenor va stabili duete între membrii echipei sale, în urma cărora unul dintre ei va fi eliminat. Pretențiile celor patru antrenori sunt mai ridicate ca niciodată, însă nu le va fi deloc ușor să ia o decizie, așa că sfaturile co-antrenorilor vor fi extrem de prețioase.
Mai mult, regulile jocului se schimbă din acest sezon la VOCEA ROMÂNIEI. După fiecare duet, concurentul care nu a fost ales de către propriul antrenor poate fi „furat” și adus în altă echipă de oricare dintre ceilalți trei prin apăsarea butonului verde.
Daca se întâmplă ca mai mulți antrenori să își dorească vocea aflată pe scenă, alegerea finală îi va aparține concurentului, la fel ca în etapa audițiilor pe nevăzute. Moga, Brenciu, Loredana și Smiley au dreptul să „fure” fiecare câte doi concurenți din echipele colegilor.
Cornel Ilie, solistul de la Vunk, este în acest sezon asul din mâneca Loredanei la VOCEA ROMÂNIEI. „Sunt mândru că fac parte din acest proiect. Dacă anii trecuți mă uitam la televizor la VOCEA ROMÂNIEI și țineam ba cu unul, ba cu altul, încercam să mă pun în pielea antrenorilor, acum am văzut că de acolo pare mult mai ușor decât este de fapt. Când iei parte la dueluri, îți dai seama că toți sunt foarte buni și diferența între ei este doar de câteva note”, spune Cornel.
Cât despre colaborarea cu Loredana, solistul declară: „Mă bucur că am colaborat și la VOCEA ROMÂNIEI chiar în perioada în care ne ocupam de lansarea unei noi piese, ‘Nu știu cine ești”, pe care eu i-am scris-o. Îmi place că vorbim aceeași limbă și ce simt eu față de unele prestații, simte și ea, suntem pe aceeași lungime de undă”.
Alături de Smiley, se va afla și în acest an Șerban Cazan, absolvent de Conservator și producător în cadrul Hahaha Production. Șerban creează de cinci ani hit după hit împreună cu cel mai zâmbăreț antrenor de la VOCEA ROMÂNIEI.
„Spiridușul” Moga, după cum s-a autointitulat, va pleca urechea la sfaturile lui Randi, cel care i-a fost co-antrenor și în anii trecuți la VOCEA ROMÂNIEI.
Ca și în celelalte două sezoane ale competiției, Horia se va sfătui cu buna sa prietenă Monica Anghel. „Colaborarea din acest an cu Horia la VOCEA ROMÂNIEI mi se pare cea mai bună de până acum. Eu am deja preferații mei printre concurenți și cred ca VOCEA ROMÂNIEI se află în echipa lui, sunt convinsă că și Horia crede același lucru”, a declarat Monica Anghel.
Ediția de sâmbătă, 9 noiembrie, începând cu ora 20:30, va aduce telespectatorilor primele duete ce intra pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI, dar și cine sunt vocile ce vor continua lupta pentru marele titlu, numai la Pro Tv.
Emisiunea VOCEA ROMÂNIEI este susținută de Cosmote.