VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. LOREDANA, primul antrenor care și-a aruncat concurenții în „ringul” CONFRUNTĂRILOR. Cine merge mai departe
Loredana este primul antrenor de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, care își aruncă primii concurenți în „ringul” CONFRUNTĂRILOR. Primii concurenți care urcă pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, sunt Teodor Manciulea și Bernard Lazăr.
„De această dată voi forma echipele după un singur criteriu: instinctul”, a declarat Loredana. Cei doi adolescenți au urcat pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI cântând melodia „Baby” a lui Justin Bieber.
„Păcat că nu rămâneți amândoi mai departe” a spus Horia Brenciu, la finalul piesei, sfătuind-o pe Loredana să dea cu banul atunci când va trebui să aleagă unul dintre elevi.
„Castorașii mei dragi, sunteți mai dulci decât ciocolata. Îmi este foarte dificil să renunț la unul dintre voi doi și nu știu cum să mă împac”, le-a spus Loredana, celor doi elevilor săi care au fost în ringul CONFRUNTĂRILOR.
Teodor Manciulea a fost tânărul ales să meagă mai departe în show-ul VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2.