Prima pagină » Magazin » VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3. Ce concurenți au ieșit învingători în urma duetelor. Trei voci au ajuns în echipe diferite după ce au fost „salvate”

VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3. Ce concurenți au ieșit învingători în urma duetelor. Trei voci au ajuns în echipe diferite după ce au fost „salvate”

VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3 revine sâmbătă seara cu cea de-a doua ediție din etapa confruntărilor.

VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3 a revenit sâmbătă seara, de la ora 20:30, pe ProTV, cu cea de-a doua ediție din etapa confruntărilor. Concurenții care au reușit să treacă la următorul nivel după audițiile pe nevăzute s-au întors în fața juriului, de data aceasta însă în duet cu un coechipier.

Astfel, în urma acestei ediții, Cosmin Arsene, Răzvan Răducă, Alina Păun, Mihai Farkaș, Valentin Câmpeanu, Claudiu Daniel Grosu și Diana Dolcan părăsit concursul.

Învingători în urma duetelor au ieșit Nicoleta Țicală, Arpad Torok, Andi Grasu, Andrei Chermeleu, Stella, Felix Burdușa, Ana Maria Mirică, Răzvan Alexa, Florin Mândru și Andrei Loică. De asemenea, Adrian Nour, Răzvan Pască și Andrei Hanghiuc au fost „salvați” pe ultima sută de metri, găsindu-și noi antrenori.

VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3. Gândul a transmis LIVE TEXT penultima etapă a confruntărilor

UPDATE 23.40 A doua ediție a confruntărilor a luat sfârșit. Săptămâna viitoare, pe 23 noiembrie, la VOCEA ROMÂNIEI intră în scenă ultima serie de concurenți care vor cânta în duet.

Urmează apoi etapa „cântecului decisiv”, în care fiecare antrenor va alege doi concurenți din echipa sa, iar aceștia vor interpreta din nou piesa de la audițiile pe nevăzute. Jurații vor alege atunci un singur concurent care să își continue drumul până la marea finală.

UPDATE 23.30 Ultimul duel din cea de-a doua ediție a etapei confruntărilor de la VOCEA ROMÂNIEI este cel al Dianei Dolcan și al lui Andrei Loica. Concurenții din echipa lui Marius Moga au pregătit piesa „Fix You”, a celebrei formații Coldplay.

„Ai o alură de elev care acum se naște ca artist”, a spus Horia. Pe de altă parte, Diana a fost felicitată și ea de Loredana și Randi. În final însă, Andrei a primit șansa de a continua lupta pentru premiul cel mare de la VOCEA ROMÂNIEI.

Diana a avut parte de o surpriză: Șerban Cazan și Smiley au invitat-o în studio pentru a înregistra o piesă, iar Loredana și Cornel Ilie i-au oferit alte două piese.

UPDATE 23.12 Claudiu Daniel Grosu și Florin Mândru au primit din partea antrenoarei lor, Loredana, piesa „N”oubliez jamais”. Odată ce au urcat pe scenă, cei doi concurenți au reușit să o emoționeze până la lacrimi pe jurata de la VOCEA ROMÂNIEI.

„Claudiu are o voce specială, e un latino lover”, a remarcat Horia, rugându-l pe concurent să fredoneze și una dintre piesele cântărețului Pepe.

Loredana însă a apreciat că, în opinia ei, Florin este „dovada vie că în viață trebuie să ne descurcăm cu ce avem”, așa că acesta a fost concurentul pe care jurata l-a păstrat în echipa ei.

UPDATE 22.50 Din echipa lui Smiley, Răzvan Alexa și Valentin Câmpeanu au revenit pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3, de data aceasta însă cu un duet. Cei doi au interpretat piesa „Somebody to Love”.

„Cred că a fost cel mai închegat duet de până acum al lui Smiley”, a apreciat Horia Brenciu.

Loredana l-a sfătuit pe Smiley să îl aleagă pe Valentin, în vreme ce Marius Moga a mizat pe Răzvan. În cele din urmă, Smiley a decis că Răzvan Alexa este cel care va merge mai departe în concurs.

UPDATE 22.34  Din echipa lui Horia Brenciu, Adrian Nour și Ana Maria Mirică prezintă un nou duet pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3. Cei doi au pregătit pentru această seară piesa „Inima ta”, a Corinei Chiriac.

„Este cel mai bun moment din istoria show-ului VOCEA ROMÂNIEI„, a exclamat Șerban Cazan la final. De asemenea, Randi a fost cucerit de spectacolul concurenților. „Mă simt onorat că am asistat la spectacolul acesta, a fost perfect”, a spus el.

În acest context, Loredana a mărturisit că înțelege cât de dificil este pentru Horia să ia decizia finală: „Fiecare dintre voi e deosebit de talentat, va fi o pierdere, oricare ar fi alegerea lui”.

„Eu n-am plâns niciodată la VOCEA ROMÂNIEI și nici nu vreau să plâng”, a spus emoționată Monica Anghel. „Sunteți adorabili amândoi și vă iubesc și v-aș lua la mine acasă”, a mai zis co-antrenoarea din echipa lui Brenciu. Acesta din urmă a ales totuși să o păstreze pe Ana Maria, dar nici Adrian nu a ieșit din concurs. Asta pentru că Smiley l-a câștigat în cele din urmă, după ce s-a „luptat” pentru el cu Marius Moga.

UPDATE 22.10 Confruntările continuă cu un nou duet din echipa lui Marius Moga. Felix Burdușa și Mihai Farkaș au primit de la antrenorul lor sarcina de a interpreta piesa „With You”, de la Chris Brown.

Deși Mihai a mărturisit că nu a simțit că piesa i se potrivește prea bine, prestația celor doi a fost una plină de energie și apreciată de jurații de la VOCEA ROMÂNIEI. „Îmi venea să sar”, a spus Loredana. „Au fost mici nepotriviri între voi pentru că fiecare a încercat să își arate mușchii cumva”, a adăugat ea.

„Am tendința să mă gândesc că omul pe care îl cred mai mult atunci când cântă e omul care ar putea să câștige VOCEA ROMÂNIEI„, a comentat Marius înainte de a preciza că alege să meargă mai departe alături de Felix.

UPDATE 22.45 Cel de-al doilea duet pregătit de Smiley  este format din Stella și Andrei Hangiuc. Interpretând piesa „Beneath Your Beautiful”, cei doi concurenți au dat naștere unui moment magic pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3.

La final, Andrei s-a așezat în genunchi în fața partenerei sale, moment care nu a fost trecut cu vederea de Horia. „Îngenunchierea ai luat-o de la Nadal?”, a glumit el. „O mișcare inteligent făcută poate întrece orice acută”, a adăugat juratul.

„Mi s-a părut cel mai bun duet al serii”, a spus Randi. De asemenea, Stella a fost apreciată de Șerban Cazan: „Ai arătat și ai sunat ca o divă din America”. Așadar, încurajat de colegul său, Smiley a ales să renunțe la Andrei și să o păstreze în echipa lui pe Stella.

Totuși, Moga și Brenciu au reacționat imediat și astfel a început lupta pentru a-l câștiga pe concurent de partea lor. „Te identific cu mine, eu cred că dacă te naști cu muzica și dai de cine trebuie să te ghideze, poți să-ți construiești un drum”, a spus Marius. În ciuda acestei pledoarii, Andrei a decis să se alăture lui Horia.

UPDATE 21.22 Andrei Chermeleu și Alina Păun, concurenți din echipa Loredanei, au venit în fața juraților de la VOCEA ROMÂNIEI cu piesa „Suddenly”.

„Cred că ați fost cele mai compatibile voci de până acum”, a comentat Horia. „Dacă aș fi închis ochii, eu juram că Alina e Olivia Newton John”, a adăugat el.

„V-ați completat foarte bine”, a remarcat Smiley.

În opinia antrenoarei lor, acesta a fost „cel mai emoționant duet al serii”. Andrei a fost cel norocos însă în această seară, fiind ales să continue competiția de la VOCEA ROMÂNIEI.

UPDATE 21.17 Marius Moga i-a pregătit pentru duet pe Andi Grasu și Răzvan Pasca. Cei doi concurenți au urcat pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI plini de încredere și au interpretat piesa „Summer of 69″, a lui Bryan Adams.

„Două voci absolut demențiale, lucrează împreună și dau un moment de spectacol desăvârșit”, a spus Horia. „Cred că Marius va avea o misiune destul de dificilă”, a comentat el, făcând referire la decizia pe care antrenorul celor doi trebuie să o ia la final.

Loredana s-a arătat la fel de impresionată de vocile ambilor concurenți.

„Eu sunt mândru de voi și de felul în care ați cântat piesa aceasta”, a spus Marius. Acesta a decis totuși să îi ofere o șansă în lupta pentru marele premiu lui Andi Grasu. Colega sa din juriu nu a renunțat însă, așa că l-a „furat” pe Răzvan.

UPDATE 20:57 Următorii în ringul de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3 sunt Arpad Torok și Răzvan Răduca. Cei doi au făcut deliciul publicului cu piesa „Locked in Heaven”, pe care antrenorul lor, Horia Brenciu, a ales-o din repertoriul lui Bruno Mars.

„Pe lângă tot hazul, mi se pare foarte important că nu ne-a atras absolut atenția că cineva a cântat pe lângă”, a spus Cornel Ilie la final. „Spiritul a fost foarte bun, bravo!”, a adăugat el. La fel de încântat a fost și Smiley: „Mi-a plăcut extrem de tare momentul vostru cu totul, înseamnă că v-ați atins scopul, ați făcut spectacol.”

Loredana totuși i-a atras atenția lui Răzvan că a fost destul de tensionat. „Mi-ar fi plăcut să te joci un pic mai mult”, a spus ea. „Ai fost un pic încordat”, a remarcat și Randi.

Horia a ales să meargă mai departe în competiția de la VOCEA ROMÂNIEI alături de Arpad, apreciind încrederea pe care acesta o are în talentul propriu.

UPDATE 20.38 Seara confruntărilor de la VOCEA ROMÂNIEI este deschisă de duetul dintre Cosmin Arsene și Nicoleta Țicală. Cei doi concurenți din echipa lui Smiley interpretează piesa „Delicate”, a lui Terence Trent D’Arby.

Reacțiile primite la final însă au fost diverse. Astfel, dacă antrenorii s-au amuzat pe seama „coregrafiei” lui Cosmin, au remarcat totuși acuratețea cu care a cântat. „Vocea nu te-a trădat, te-ai stresat prea mult cu mișcarea”, a comentat Loredana.

„E ca și cum ai lua o pisicuță albă, inocentă, și o bagi în ring cu puma”, a spus Moga.

Deși s-a arătat mulțumit de prestația celor doi concurenți, Smiley a decis totuși să meargă mai departe alături de Nicoleta. „L-a dominat tot cântecul, de aceea am ales-o”, a explicat el.

UPDATE 20:30 A doua ediție din etapa confruntărilor a început. Pentru început, sunt prezentate noutățile aduse de sezonul acesta. Regulile jocului se schimbă în SEZONUL 3 la VOCEA ROMÂNIEI, astfel că după fiecare duet, concurentul eliminat de către propriul antrenor poate fi „furat” și adus în altă echipă de oricare dintre ceilalți trei prin apăsarea butonului verde. Dacă se întâmplă ca mai mulți antrenori să își dorească vocea aflată pe scenă, alegerea va aparține concurentului, la fel ca în etapa audițiilor pe nevăzute.

Moga, Brenciu, Loredana și Smiley au dreptul să „fure” fiecare câte doi concurenți din echipele colegilor.

Pretențiile celor patru antrenori de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3 sunt mai mari ca niciodată, iar deciziile vor fi greu de luat, așa că fiecare antrenor și-a ales câte un coantrenor care să îi consilieze.

Cornel Ilie, solistul de la Vunk, este în acest sezon asul din mâneca Loredanei la VOCEA ROMÂNIEI, iar alături de Smiley se află Șerban Cazan, absolvent de Conservator și producător în cadrul Hahaha Production.

Marius Moga se sfătuiește cu Randi, cel care i-a fost co-antrenor și în anii trecuți la VOCEA ROMÂNIEI, în vreme ce Horia Brenciu o are alături de Monica Anghel.

Emisiunea VOCEA ROMÂNIEI este susținută de Cosmote.