Wolverine, asasinat de scenariștii Marvel
Wolverine a fost creat în urmă cu 40 de ani de compania Marvel. Patru noi volume de benzi desenate, care vor alcătui o serie specială, vor descrie moartea acestui îndrăgit personaj, decisă de scenariștii companiei americane.
Află mai multe știri din lumea filmului pe pagina de Facebook „I like to movie-movie”.
Marvel anunțase deja lansarea numărului intitulat „3 Months to Die” în vara acestui an, în care Wolverine își pierde puterea sa de regenerare. Pentru a confirma tristul destin al personajului, compania americană a prezentat în urmă cu câteva zile coperta primului număr dintr-o serie specială de patru reviste, intitulată „Death of Wolverine”.
Acest super-erou, interpretat pe marele ecran de actorul australian Hugh Jackman, a apărut pentru prima dată în anul 1974, pe ultima pagină a unei reviste dedicate personajului Incredible Hulk. În acel număr, se spunea că Wolverine era centenar. Super-eroul a putut ajunge la acea vârstă înaintată grație unei mutații speciale, un factor de vindecare, care îl ajuta să își vindece foarte repede rănile provocate de adversari. Wolverine își va pierde acea putere specială din cauza unui virus. Primul număr din seria specială „Death of Wolverine” va fi publicat în luna septembrie.
Decizia luată de compania Marvel de a-l ucide pe legendarul personaj animat a fost luată în timpul unei reuniuni a scenariștilor și editorilor companiei americane.
„Multă vreme, nu conta cu cine se bătea Wolverine, el era eternul învingător”, a declarat scenaristul Michael Marts pentru publicația Entertainment Weekly. „El va înfrunta în cele din urmă un adversar împotriva căruia nu poate să învingă, împotriva căruia nu poate să lupte. Ce va însemna acest lucru pentru acest personaj care a trăit vreme de o sută de ani?”, a adăugat Michael Marts.
La sfârșitul anului 2013, presa hollywoodiană anunța că actorul australian Hugh Jackman a început negocierile cu studiourile 20th Century Fox pentru a juca în al treilea film din seria „Wolverine”, după ce precedentele două filme din serie, „X-Men de la Origini: Wolverine” (2009) și „Wolverine” (2013), au fost bine primite de public.
Hugh Jackman a interpretat pentru prima dată rolul super-eroului mutant în filmul „X-Men” din 2000 și a apărut în cele două continuări ale acestei pelicule, în 2003 și în 2006, înainte de a juca rolul principal în lungmetrajul inspirat din aceeași serie, „X-Men Origins: Wolverine”, în 2009.
După o scurtă apariție în „X-Men: First Class” din 2011, actorul a jucat din nou acest rol, în 2013, în pelicula „The Wolverine”, care a fost bine primită de criticii de specialitate, dar și de public.
Actorul australian se va reuni cu colegii săi din distribuția francizei „X-Men” încă o dată, cu ocazia filmărilor de la încă un film cu super-eroi, „X-Men: Viitorul este trecut/ X-Men: Days of Future Past”, care va avea premiera pe 23 mai 2014.