Prima pagină » Magazin » Yoko Ono, la 80 de ani: „Poți schimba lumea fiind tu însuți”

Yoko Ono, la 80 de ani: „Poți schimba lumea fiind tu însuți”

Yoko Ono, la 80 de ani:
Yoko Ono împlinește luni 80 de ani, fără ca vârsta să-i oprească preocupările artistice și de activist social,

Yoko Ono, văduva lui John Lennon(Beatles), împlinește luni 80 de ani, fără ca vârsta să-i oprească preocupările artistice și de activist social, care în ultimele luni s-a axat pe lupta împotriva controversatei „fracking” – extragerea hidrocarburilor prin fracturare hidraulică – și pe apărarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange.

Artist plastic, muzician și cineast de avangardă și activist, văduva lui John Lennon trăiește la New York din 1951, iar trecerea timpului nu i-a știrbit din energie, notează Agerpres.

Yoko Ono își va serba ziua de naștere cu un concert în celebra sală Volksbühne din Berlin, alături de Plastic Ono Band, condusă de fiul său Sean Lennon.

Cu prilejul zilei de naștere, admiratorii săi vor putea să o felicite sau să îi adreseze un mesaj pe pagina de internet www.imaginepeacetower.com sau pe Twitter, unde Yoko Ono are 3,4 milioane de simpatizanți și postează frecvent mesaje. Unul dintre ultimele sale mesaje, de sâmbătă: „Este foarte important să căutăm adevărul în munca noastră artistică. Poți schimba lumea fiind tu însuți”

Autor