Zece lucruri mai puțin cunoscute despre Carlos Șacalul

S-a născut pentru a fi terorist

Mulți revoluționari susțin că s-au născut pentru a fi revoluționari, dar puțini au moștenirea venezueleană a lui Carlos Șacalul, scrie listverse.com. Jose Altagracia Ramirez Navas, tatăl lui Carlos, a fost un avocat de succes cu puternice înclinații marxiste. Soția sa, Elba Sanchez, s-a rugat de soțul ei să accepte un nume „creștin” pentru primul născut.

Jose nu a vrut să audă de așa ceva, pentru că era cel mai mare admirator al lui Lenin. Carlos s-a născut la 12 octombrie 1949, cu numele „oficial” Ilici Ramirez Sanchez. Tatăl său a visat că viitorul Carlos Șacalul va deveni un comunist „perfect”, ca și frații săi, botezați Vladimir și Lenin.

ACTUALITATE Nicuşor Dan: „VOTANȚII PSD sunt oameni raţionali, deoarece nu au votat un partid care pune în discuţie apartenenţa noastră la NATO”

15:48

POLITICĂ George SIMION afirmă că AUR este gata să intre la guvernare, după retragerea PSD

15:45

Lenin a lucrat în industria petrolului din Venezuela și a ascultat mereu de tatăl său. Vladimir a devenit un „avocat” al actelor teroriste comise de fratele său, în timp ce „Șacalul Ilici” și-a luat, de asemenea, numele în serios.

Carlos iese la rampă

Ilici a provenit dintr-o familie disfuncțională. În tinerețe, a fost susținător al comunismului sud-american și s-a antrenat alături de grupurile revoluționare din țara sa. În adolescență, mama sa – divorțată între timp de soțul comunist – l-a „expediat” pe Ilici la Londra.

În Anglia, Ilici a încercat să-și dezvolte calitățile de playboy, distrându-se cu multe femei și consumând alcool în exces. Oricum, tatăl Jose a avut o influență prelungită asupra lui Ilici și a intermediat intrarea fiilor săi la Universitatea Patrice Lumumba din Moscova, un teren de antrenament pentru liderii și revoluționarii comuniști din țările din lumea a treia.

Ilici a fost un petrecăreț discret și un rebel în Rusia. El nu s-a potrivit bine în doctrina Partidului Comunist și a fost dat afară atât din formațiune, cât și de la universitate – deoarece susținea protestul palestinian.

Palestinienii i-au devenit însă cei mai apropiați confidenți. La scurt timp de la plecarea din Moscova, Ilici a mers în Orientul Mijlociu și s-a alăturat Frontului Popular de Eliberare a Palestinei. Bassam Abu Sharif, un terorist temut, l-a „botezat” pe Ilici cu numele conspirativ „Carlos”.

În ciuda faptului că era cam leneș pentru un revolușionar, Carlos a acceptat prima misiune în Anglia, ca student sub acoperire la London School of Economics.

Apariția Șacalului

Timp de mai mulți ani, Carlos a stat sub acoperire la Londra, pe măsură ce camarazii săi comiteau atentate în toată lumea. Cel mai notabil atac a fost cel asupra atleților israeliți de la Jocurile Olimpice din 1972, desfășurate la Munchen.

După ce guvernul israelian s-a răzbunat prin asasinarea unor teroriști, care au organizat execuția atleților, Frontul Popular l-a însărcinat pe Carlos cu prima sa misiune „adevărată” – aceea de a elimina un evreu „proeminent”, în semn de răzbunare.

Joseph Sieff, un retailer popular și totodată membru marcant al comunității de evrei din Londra, era președintele Marks & Spencer. Într-o zi de decembrie, Carlos s-a îmbrăcat în haine groase și a mers la casa lui Sieff. Teroristul a fost întâmpinat de un majordom, pe care l-a amenințat cu arma: „Unde e Sieff?”. Carlos l-a interceptat pe Sieff în baie și l-a împușcat direct în față, de la o distanță de un metru.

Șacalul nu s-a mulțumit doar cu atât și a mai tras o dată, ratând însă ținta. În cele din urmă, teroristul a fugit la Paris. La rândul său, Sieff a supraviețuit rănii la cap, printr-un noroc chior.

La Paris, Carlos și-a îmbogățit „palmaresul”. El a organizat mai multe bombardamente și tentative de asasinare, dându-se în continuare drept student. Din nefericire pentru el, un compatriot libanez, Michel Moukharbal, a fost monitorizat de poliția pariziană și a condus autoritățile chiar la apartamentul lui Carlos.

La acea vreme, polițiștii nu suspectau că Ilici este terorist, ci sperau ca acesta să îi conducă spre adevărații colaboratori ai lui Moukharbal. După ce i-a primit în apartamentul său, Carlos i-a servit pe oamenii legii cu băuturi.

În acest timp, a scos un pistol automat, ucigând doi polițiști și pe Moukharbal și rănind un alt om al legii. Polițiștii au dat de urma lui Carlos în Londra, unde folosea numele real și au descoperit că avea un apartament pe care îl folosea ca ascunzătoare sigură.

Un reporter de la The Guardian a găsit cartea „ZIUA ȘACALULUI” de Frederick Forsyth în apartamentul lui Carlos și de aici s-a născut o legendă: CARLOS ȘACALUL.

OPEC și Șacalul

Chiar dacă Șacalul devenise un nume de temut, CV-ul lui nu era „complet”. Dincolo de cariera de criminal, Carlos dorea altceva.

În data de 21 decembrie 1975, OPEC a stabilit o întâlnire la Viena, în Austria. Carlos a condus o echipă de șase oameni într-un asalt de anvergură.

Celula teroristă a intrat pe ușa din față, a ucis un polițist, un irakian și un libian. Întreaga delegație OPEC a fost luată ostatică și Carlos a prezentat un set de condiții.

Guvernul austriac s-a conformat cerințelor Șacalului și a citit un mesaj de susținere a palestinienilor, la fiecare două ore, după ce teroriștii au avertizat că ar putea ucide un om la fiecare 15 minute. Coșmarul a durat și a doua zi și planul luI Carlos s-a adeverit.

După ce teroriștii au eliberat câțiva ostatici austrieni, cei rămași, 33 la număr, au fost îmbarcați într-un autobuz, care a oprit în fața unui avion, pus la dispoziție de autorități. Cinci miniștri din industria petrolului au fost obligați să se urce în aeronavă, în timp ce teroriștii au eliberat restul ostaticilor.

Teroriștii au ordonat pilotului să zboare în Algeria, apoi în Tripoli. Acolo au fost eliberați ambasadorii algerieni și libieni. Câțiva teroriști s-au parașutat între Algeria și Libia, în urma unei negocieri, care viza viramentul a 50 milioane de dolari, în schimbul eliberării tuturor ostaticilor.

După eliberarea ultimilor ostatici, ceilalți teroriști au zburat spre Tripoli, unde au evadat în siguranță. Numele lui Carlos Șacalul era cunoscut acum la nivel global.

Franța și Șacalul

Carlos Șacalul a comis cele mai multe atentate teroriste în Franța. El a atacat inclusiv redacțiile unor ziare pro-israeliene și un avion israelian.

Chiar și înainte să fie cunoscut drept Șacalul, Carlos a intrat într-o farmacie evreiască, unde a aruncat o grenadă, ucigând două persoane și rănind alte 30.

În anii 1980, Carlos a devenit și mai cunoscut în Franța în urma unei acțiuni de amploare. Prima sa soție, Magdalena Kopp, și camaradul Bruno Breguet, au încercat să organizeze un atac planificat de Carlos, care ar fi putut avea consecințe tragice. În noaptea de 18 ianuarie 1982, cei doi complici au armat un lansator de rachete RPG-7, în scopul de a distruge un reactor nuclear din apropierea fluviului Ron.

Cinci rachete au lovit reactorul, dar nu au reușit să-l penetreze. Două luni mai târziu, cei doi teroriști au fost confundați cu niște hoți și au ajuns pe mâna poliției, după o urmărire.

Carlos a cerut eliberarea soției sale, dar francezii au refuzat. Drept răzbunare, Șacalul a pus la cale alte atentate, asupra unor obiective franceze din Orientul Mijlociu.

Cel mai spectaculos incident a avut loc în data de 29 martie 1982. Trenul Trans-Europe Express, de pe ruta Paris – Toulous, a fost ținta lui Carlos. Jacque Chirac, viitorul premier al Franței și apoi primar al Parisului (ulterior președinte al țării), urma să călătorească în trenul amintit.

S-a dovedit însă că Chirac nu se afla în garnitură, fapt ce nu l-a împiedicat pe Carlos să acționese. Șacalul a pus o bombă de 10 kg în tren, care a explodat, ucigând 5 oameni și rănind alți 30. Numai priceperea extraordinară a conductorului de tren a dus la evitarea unei tragedii. Carlos a devenit cu această ocazie INAMICUL PUBLIC NUMĂRUL 1 AL FRANȚEI.

Carlos, un organizator modest de atentate

Chiar dacă a avut numeroase atentate „reușite” la activ, Șacalul și-a trecut în „CV” o serie întreagă de gafe monumentale.

În data de 13 ianuarie 1975, Șacalul a dorit să distrugă un avion El Al 707, care urma să decoleze de pe Aeroportul Orly cu destinația New York, având 136 pasageri la bord, majoritatea turiști americani.

Din fericire, Carlos și complicele său, Johannes Weinrich, nu știau să tragă cu un lansator de rachete. Astfel, primele proiectile au ajuns într-un imobil gol, respectiv un avion iugoslav DC-9 cu foarte puțini pasageri la bord. Mai mult, rachetele nu au explodat și distrugerile au fost minime.

Nemulțumiți de eșecul lor, Carlos și Weinrich au încercat din nou, peste câteva zile. De această dată, Carlos plănuia să lanseze atacul de pe o punte de observare, vizând un alt avion El Al.

Era duminică și o aglomerație de nedescris pe aeroport. Oamenii au observat că Șacalul este înarmat și au alertat poliția, care a deschis focul asupra lui. Acesta a fugit de la fața locului, în timp ce complicii lui au luat ostatici o femeie gravidă, o fetiță de patru ani și un preot.

În cele din urmă, ostaticii au fost eliberați și teroriștii au evadat. Un lucru este clar: Carlos nu s-a înțeles sub nicio formă cu RPG-ul (lansatorul de rachete).

Un adevărat playboy

Carlos Șacalul nu lucra însă pro bono, ci pe bani mulți. El socializa des și era un răsfățat al petrecerilor. În Londra și Moscova, era cunoscut drept un „Don Juan”.

Șacalul își ținea banii în băncile ungare și cehoslovace, avea un Ferrari și permis de port-armă în Germania de Est. Potrivit unui zvon, Carlos a păstrat recompensa de 50 de milioane de dolari rezultată în urma atacului de la OPEC.

Căderea comunismului, decăderea lui Carlos

După atacurile din Franța, Carlos a preferat să fie discret, cel puțin o vreme. Teroristul a preferat să devină un fel de mercenar, plătit pentru misiunile sale.

La mijlocul anilor 1970, Carlos a bătut palma cu Germania de Est. Sub protectoratul Berlinului de Est, Șacalul a călătorit în tihnă. Cele mai multe atacuri din anii 1980 – inclusiv atentatul mortal de la Radio Europa Liberă din Munchen – au fost puse la cale sub oblăduirea Blocului de Est.

Chiar dacă Șacalul se dădea în continuare drept „extremist”, a știut că este un fel de dinozaur, pe cale de dispariție… Stasi, poliția secretă din Germania de Est, l-a sfătuit pe Șacal să nu mai comită atacuri în Germania de Vest, în timpul unei vizite a liderului sovietic Leonid Brezhnev, din anul 1981. Carlos s-a conformat situației.

Cea mai mare problemă legată de sponsorizările statelor comuniste pentru Șacal ținea de faptul că acestea erau pe cale de dispariție. În 1989, a căzut Zidul Berlinului și Șacalul a rămas „șomer”.

Ulterior, s-a retras în Sudan, dar după o vreme, nici acel loc nu i-a mai oferit siguranță.

Șacalul la ananghie

În anii 1990, Șacalul era realmente „șomer”. Toți foștii săi „angajați” erau fie morți, fie dispăruți, astfel încât Carlos a devenit un paria.

Contra unor favoruri din partea Franței, Sudanul a fost dispus să-l predea pe Șacal. Prima sa soție, Magdalena, îl părăsise pe Carlos. Aceasta nu plecase însă singură, ci alături de fiica Șacalului, Elbita. În timpul mariajului cu a doua soție sa, Lana, Carlos a avut nevoie de o operație la testicul.

În vara anului 1994, încă amețit de operație, Carlos a primit o veste proastă din partea poliției sudaneze: cineva dorea să-l elimine. Oficialii sudanezi s-au oferit să-l mute într-o casă sigură.

Totul era însă o păcăleală: la o zi după mutare, Carlos a fost transferat în custodia poliției franceze și trimis în Franța. Cel mai temut terorist din lume se afla, în sfârșit, după gratii.

Șacalul la pensie

Ilici Ramirez Sanchez s-a confruntat cu numeroase acuzații de crimă în Franța. El a fost găsit vinovat de două ori. În ianuarie 2016, a fost acuzat oficial de organizarea atacului cu grenadă din 1975, care a ucis doi oameni.

Din închisoare, Carlos a anunțat că s-a convertit la islam și s-a căsătorit cu avocata sa. Astfel, Carlos are două neveste, perfect legal, deoarece este „musulman”.

În restul timpului, Carlos i-a dat în judecată pe producătorii unui film din Franța, intitulat Carlos, considerând că îi strică „imaginea biografică„. De asemenea, Șacalul consideră că arestarea sa în Sudan a fost „ilegală” – un caz pe care l-a pierdut. În final, Carlos nu a făcut altceva decât să scoată la lumină adevăratul chip al lui Ilici – un personaj dornic de afirmare – chiar dacă a avut nevoie să devină Șacalul, pentru a obține ce și-a dorit. 

Autor

Silviu Bănilă

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele