Prima pagină » Magazin » ZECI de fotografii cu SATELE românești, OAMENII și ÎNDELETNICIRILE LOR

ZECI de fotografii cu SATELE românești, OAMENII și ÎNDELETNICIRILE LOR

ZECI de fotografii cu SATELE românești, OAMENII și ÎNDELETNICIRILE LOR. Vezi IMAGINILE ce te vor face să-ți aminește de COPILĂRIE și de casa BUNICILOR

Expoziția „Oameni și datini” cuprinde, pe lângă fotografiile câștigătoare,, cele mai bune lucrări cu caracter etnografic, din domeniul culturii tradiționale materiale sau imateriale – obiecte de patrimoniu cultural tradițional, obiceiuri, costume populare, portrete, ocupații și arhitectură tradițională.

Fotografiile au fost selectate din ediția a IV-a a concursului național de fotografie etnografică, unde s-au înscris peste 40 de fotografi din opt județe, ale căror lucrări acoperă diferite zone etnografice ale țării.

La secțiunea Portret, câștigător a fost Vlad Dumitrescu, din Brașov, cu lucrarea „Iubire eternă”, care prezintă un cuplu de seniori din Maramureș, fotografiați în 2016.

„I-am întâlnit efectiv într-o fundătură. Amândoi erau prinși în treabă, dar s-au oprit din ce făceau și au fost de acord să-i fotografiez. Doi oameni extraordinari”, a precizat fotograful.

Satele românești, oamenii și îndeletnicirile lor

Vlad face fotografii de aproximativ 10 ani, dar fotografia etnografică a descoperit-o mai târziu. Periodic merge în satele din România, pentru a imortaliza lucruri pe care spune că nu le-ar mai putea vedea peste câțiva ani.

„Eu caut zone bogat etnografice din România și Maramureș este o zonă în care merg destul de des, iau satele la picior, vorbesc cu oamenii și îi rog să accepte să-i fotografiez, când găsesc ceva ce mă atrage: o casă tradițională, oameni frumoși. (…) Satul românesc s-a schimbat extraordinar numai de când am început eu să fac acest lucru, case minunate au fost dărâmate, oameni pe care îi știam lucrând la război sau făcând pâine din păcate s-au stins, unele case au rămas goale. Am fost în niște sate din Apuseni, din păcate, mai erau una sau două case locuite, lucrurile se schimbă și dacă nu se va întâmpla ceva, dacă oamenii nu se reîntorc, vor rămâne doar fotografiile”, a subliniat Vlad Dumitrescu.

La secțiunea Moment, câștigător a fost Flavius Săvescu, din Oțelul Roșu.

În plus, în acest an, organizatorii au mai acordat și un premiu special de Centenar, lui Dinu Constantin, din Făgăraș, pentru lucrarea „Ospeție”.

Satele românești, oamenii și îndeletnicirile lor

Lucrarea ilustrează pâinea și sarea, pe un ștergar românesc și ilustrează, spune autorul, elementele cu care poporul român își întâmpină oaspeții.

„Lucrarea e făcută în satul Boholț, lângă Făgăraș, se sărbătoreau 700 de ani de atestare documentară și era invitat IPS Serafim Joantă, Mitropolit în Europa de Vest. Era primirea oficială”, povestește Dinu Constantin.

Fotografia este doar o pasiune pentru el, dar crezul său este: „Facem multe poze și puține fotografii, fotografia, față de poză mai și transmite ceva, asta e diferența, spune o poveste”.

Fotografiile au o valoare documentară, spun inițiatorii concursului.

„Construim încet încet o arhivă cu imagini irepetabile, multe dintre ele, multe dintre personajele fotografiate, unele dintre stările expuse, multe din elementele de arhitectură sătească peste câțiva ani, nu foarte mulți, nu vor mai exista”, a explicat Adrian Vălușescu, șef Serviciul Cultură Tradițională, din cadrul Centrului Cultural Reduta.

Expoziția din foaierul Centrului Cultural „Reduta” va fi deschisă până în 12 decembrie 2018.

Recomandarea video

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu