Prima pagină » Magazin » Ziua Astronomiei, sărbătorită pe 11 mai. Intrare gratuită la Observatorul din București

Ziua Astronomiei, sărbătorită pe 11 mai. Intrare gratuită la Observatorul din București

Ziua Astronomiei, sărbătorită pe 11 mai. Intrare gratuită la Observatorul din București
Astronomii din întreaga lume sărbătoresc Ziua Internațională a Astronomiei din 1973, într-o sâmbătă senină din luna aprilie sau mai, când Luna este în preajma fazei de Primul Pătrar. Anul acesta, sărbătoarea este marcată pe 11 mai, iar publicul are intrare gratuită la Observatorul din Capitală.

Mișcarea a început în California, SUA, în 1973, când astronomul amator Douge Berger, președintele clubului local Astronomical Association of Northern California, a decis ca, în loc să invite oamenii sa vină la o seară de observații astronomice într-un loc îndepărtat de oraș, mai bine ar fi ca întregul club să coboare cu telescoape în mijlocul publicului și să arate obiectele cerești trecătorilor, care altfel nu ar avea ocazia să privească printr-un astfel de obiect.

A fost începutul unei tradiții, iar, în prezent, Ziua Astronomiei este sărbătorită de cluburi de profil, observatoare publice, planetarii și alte instituții din întreaga lume, se arată pe site-ul Observatorului „Amiral Vasile Urseanu” din București.

Ziua Astronomiei este o ocazie de promovare a acestei științe în locuri publice prin prezentări, observații astronomice din mijlocul parcurilor, demonstrații și alte activități.

În România, Ziua Astronomiei a fost organizată pentru prima oară de Societatea Astronomică Română de Meteori, primele manifestări datând de prin anul 2003.

În prezent Ziua Internațională a Astronomiei este coordonată de Astronomy League din SUA. Mai mult, din 2007, s-a decis că în fiecare an vor exista două Zile ale Astronomiei, una primăvara, alta toamna. De obicei săptămâna din care face parte Ziua Astronomiei se numește Săptămâna Astronomiei.

Anul acesta, sărbătoarea va fi marcată și pe 5 octombrie.

Sâmbătă, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București oferă acces gratuit publicului între orele 21.00 și 04.00.

Publicul de toate vârstele poate vizita expoziția permanentă „Descoperim împreună Universul” și expoziția temporară „Jupiter”. Dacă cerul este senin se pot face observații de pe terasa Observatorului. Intrarea pe terasă se face din 30 în 30 minute, începând cu ora 21.00, ultima rundă fiind programată la 3.30.

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an