Ziua Mondială a TEATRULUI, 27 martie. Care este MESAJUL scenei în 2019

Publicat: 26 03. 2019, 18:53
ARTĂ. Unul dintre marile teatre românești își începe stagiunea în aer liber. Spectatorii, obligați să poarte mască / Sursă Foto: Pixabay

Ziua Mondială a Teatrului se sărbătorește din 1962, la inițiativa Institutului Internațional de Teatru (ITI), în centrele acestuia, dar și în teatrele din lume partenere, ca și în instituțiile de învățământ artistic.

Data de 27 martie a fost aleasă pentru a marca importanța teatrului ca formă de artă și pentru a atrage atenția guvernelor, politicienilor și instituțiilor care nu au realizat potențialul de creștere economică pe care îl are acest domeniu.

În fiecare an, Institutul Internațional de Teatru invită o personalitate sau mai multe să redacteze un mesaj care să fie citit în toate instituțiile partenere.

Primele mesaje dedicate Zilei Teatrului au fost scrise de Jean Cocteau, în 1962, și de Arthur Miller, în 1963. În 1976, cel invitat să scrie mesajul a fost Eugene Ionesco, iar, în 1977, Radu Beligan.

Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului, generat de Institutul Internațional de Teatru, este conceput, în 2019, de Carlos Celdrán, regizor din Havana, Cuba, și vorbește despre „o călătorie prin imaginarul poporului tău”, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Carlos Celdrán este regizor, dramaturg și profesor universitar cu o activitate premiată și apreciată. Trăiește și lucrează în Havana, Cuba, și își prezintă opera în lumea întreagă.

În mesajul său, Carlos Celdrán spune: „Înainte de trezirea mea întru teatru, maeștrii mei erau deja acolo. Își construiseră lăcașurile și poetica pe vestigiile propriilor vieți. Mulți dintre ei rămân necunoscuți sau ne vizitează rareori amintirile: au lucrat în taină, în liniștea smerită a sălilor de repetiție și-n sălile de spectacole umplute până la refuz de spectatori. Pentru ca, pe nesimțite, la capătul multor ani de muncă presărați cu realizări extraordinare, să se facă nevăzuți și să dispară. Când am înțeles că profesia mea, că destinul meu personal este acela de a le călca pe urme, am înțeles totodată că am moștenit de la ei tradiția aceasta sfâșietoare și unică de a trăi prezentul fără nicio altă speranță decât atingerea transparenței unui moment irepetabil. Momentul în care te întâlnești cu celălalt în întunericul sălii de teatru, protejați doar de adevărul unui gest, al unui cuvânt revelator”.

„Patria mea teatrală este definită prin astfel de momente de întâlnire cu spectatorii care vin în sălile noastre seară de seară, din colțurile cele mai diverse ale orașului meu, pentru a ne însoți și a împărți cu noi câteva ore, câteva minute. Din momentele acestea unice îmi clădesc eu viața, când încetez să mai fiu eu, să mai sufăr pentru mine însumi și când renasc și înțeleg rostul autentic al meseriei de a face teatru: să trăiești clipe efemere de adevăr pur, când știi că tot ceea ce spui și faci sub lumina proiectoarelor este adevărat și reflectă eul tău cel mai profund și mai personal. Patria mea teatrală, a mea și a actorilor mei, se țese din toate aceste momente în care lăsăm deoparte măștile, retorica, teama de a fi cei ce suntem, și ne dăm mâinile în întuneric. Tradiția în teatru este una orizontală. Nimeni nu poate afirma că în teatru există un centru al lumii, care ar fi un oraș sau un edificiu privilegiat. Teatrul, așa cum mi-a fost dat mie să-l percep, se propagă urmând o geografie invizibilă ce amestecă viețile celor care fac teatru cu arta teatrală, într-un gest unificator. Toți maeștrii teatrului mor cu momentele lor irepetabile de luciditate și de frumusețe, toți se duc în același fel, fără ca nicio altă transcendență care să-i apere și să-i facă iluștri. Maeștrii teatrului știu asta, nicio recunoaștere nu este mai prețioasă decât certitudinea ce stă la rădăcina muncii noastre: să creezi momente de adevăr, de ambiguitate, de forță, de libertate în mijlocul celei mai mari precarități. Nimic nu le va supraviețui dincolo de însemnările despre munca lor și de înregistrările video sau foto care vor reda doar o palidă idee a ceea ce au făcut. Dar ceea ce va lipsi mereu din aceste înregistrări este răspunsul silențios al publicului, care înțelege într-o clipă că ceea ce se petrece nu poate fi nici tradus, nici regăsit în afară, că adevărul împărtășit aici este o experiență de viață, preț de câteva secunde mai diafană decât viața însăși”, potrivit dramaturgului cubanez.

„Când am înțeles că teatrul este o patrie în sine, un imens teritoriu ce cuprinde lumea toată, a luat naștere înlăuntrul meu o hotărâre, care era totodată o eliberare: nu trebuie să te depărtezi, nici să te miști din locul unde te afli, nu trebuie să fugi și nici să te deplasezi. Publicul este acolo unde exiști tu. Acolo îți sunt alături colegii de care ai nevoie. Acolo, în afara căminului tău, se găsește toată realitatea ta zilnică, opacă și impenetrabilă. Și-atunci lucrezi din aparenta imobilitate în care te afli, pentru a construi una dintre cele mai mărețe călătorii, ca să refaci Odiseea, legendara călătorie a argonauților: ești un călător imobil care nu încetează să accelereze densitatea și rigiditatea lumii tale reale. Călătoria ta este către clipă, către moment, către întâlnirea irepetabilă cu cei asemenea ție. Călătoria ta este către ei, către inima lor, către subiectivitatea lor. Călătorești prin ei, prin emoțiile lor, prin amintirile lor pe care tu le trezești și le pui în mișcare. Călătoria ta e vertiginoasă, nimeni n-o poate măsura sau reduce la tăcere. La fel cum nimeni nu o va recunoaște la justa valoare. E o călătorie prin imaginarul poporului tău, o sămânță plantată în pământul cel mai îndepărtat: conștiința civică, etică și umană a spectatorilor tăi. De aceea eu sunt statornic, veșnic legat de propriul cămin, printre cei apropiați mie, într-o aparentă nemișcare, muncind zi și noapte, pentru că eu posed secretul vitezei”, mai notează Celdrán în mesajul care va fi citit în teatrele din întreaga lume înaintea spectacolelor de miercuri.

Născut în 1963, la Havana, Carlos Celdrán și-a perfecționat pentru prima dată pasiunea pentru teatru și competențele în acest domeniu la Institutul Superior de Arte din capitala Cubei, unde a primit licența în arte performative. După ce absolvit cu înaltă distincție în 1986, a început imediat să-și pună cunoștințele în practică, fiind mai întâi consultant rezident, apoi director de scenă rezident al Teatrului Buendía din Havana.

A ocupat această poziție până în 1996, când a hotărât că este momentul potrivit pentru a-și crea propria trupă de teatru, Argos Teatro, în prezent cunoscută și apreciată în întreaga lume. Trupa activează tot în Havana, Cuba, și a cunoscut un succes extraordinar cu interpretări ale clasicilor europeni, opere de teatru lationamericane contemporane și producții originale sub conducerea expertă a lui Carlor Celdrán în calitate de director de scenă.

Reprezentațiile trupei Argas Teatro au dat un suflu nou canonului teatrului european modern, prin punerea în scenă a unor piese de Bertolt Brecht, Samuel Beckett, Henrik Ibsen, aducând cultura și preferințele europenilor în fața publicului latinoamerican. Au adus în prim-plan și dramaturgii cubanezi, prin producții ale artiștilor locali precum González Melo, în multiple ocazii. Tocmai această fuziune a diferitelor culturi a ajutat Argos Teatro să devină una dintre cele mai importante trupe de teatru din Cuba și să fie apreciată peste granițe. Jocul său actoricesc, în căutarea unui limbaj comun între artele spectacolului, este apreciat drept o inițiativă de a aduce împreună culturile lumii.

Punctul culminant al activității companiei îl reprezintă producția „Diez Milliones/ Zece milioane”, piesă scrisă și regizată chiar de Carlos Celdrán și care a câștigat recunoașterea criticii atât în Cuba, cât și la nivel internațional. Cea mai recentă reprezentație, „Misterios y pequeñas piezas/ Mistere și piese mici”, din 2018, de asemenea scrisă și regizată de Carlos Celdrán, s-a bucurat de o primire la fel de bună.

Toate aceste realizări pentru Cuba și teatrul internațional i-au adus lui Carlos Celdrán recunoaștere, premii și aplauze în numeroase ocazii. A primit de mai multe ori premiul Criticilor de Teatru din Cuba, categoria „cea mai bună punere în scenă”: de 16 ori între 1988 și 2018. Dincolo de aprecierea criticilor, a câștigat recunoașterea propriei țări și a lumii, prin acordarea Distincției Naționale a Culturii Cubaneze în 2000 și a Premiului Național al Teatrului din Cuba în 2016, printre multe altele.

De-a lungul carierei, Carlos Celdrán a rămas dedicat misiunii sale de a-i inspira și a-i ajuta pe ceilalți, activând ca profesor în instituții de rang înalt din Cuba, America de Sud și Europa. S-a preocupat constant să-și îmbunătățească și să-și aprofundeze cunoștințele, obținând titlul de master în 2011 din partea Institutului Universitar de Dans ‘Alicia Alonso’ din cadrul Universității Rey Juan Carlos din Madrid.

Abilitățile pedagogice i-au permis lui Carlos Celdrán să se alăture facultății Institutului Superior de Arte din Cuba, unde predă de peste 20 de ani, și să conducă Masterul de Regie de teatru din 2016 încoace, transmițând cunoștințele sale viitoarelor generații de creatori de teatru cubanez. În același timp, continuă să-și concretizeze expresia artistică prin piesele pe care le scrie și le pune în scenă cu Argos Teatro, arată un comunicat redactat de Uniunea Teatrală din România.

Foto: Hepta