ZMEURA DE AUR 2014. Care sunt cele mai slabe producții cinematografice ale anului trecut
Comedia „Oameni mari și fără minte 2/ Grown Ups 2”, cu Adam Sandler în rolul principal, a primit, miercuri, opt nominalizări la premiile Zmeura de Aur, trofeul care „recompensează” cele mai proaste filme și performanțe actoricești.
Această comedie, un film despre patru prieteni din copilărie care se reîntâlnesc la vârsta adultă, a obținut încasări de 247 de milioane de dolari pe plan mondial, însă a fost pur și simplu desființată de criticii de specialitate, relatează Mediafax.
Află mai multe știri din lumea filmului pe pagina de Facebook „I like to movie-movie”.
„Grown Ups 2” a fost nominalizată inclusiv la categoriile „cel mai prost film„,”cea mai proastă continuare„, „cea mai proastă distribuție” și „cel mai prost scenariu„.
Adam Sandler, care a scris scenariul și a jucat în „Grown Ups 2”, a fost nominalizat la categoria „cel mai prost actor în rol principal„.
Adam Sandler nu este deloc străin de aceste trofee, întrucât anul trecut a primit titlul de cel mai prost actor pentru rolul din comedia „That’s My Boy”. În 2012, filmul „Jack and Jill” – în care Adam Sandler a interpetat atât rolul masculin principal, cât și rolul feminin principal – a intrat în istoria premiilor Zmeura de Aur, după ce s-a impus la toate cele 10 categorii la care a fost nominalizat. Actorul american, în vârstă de 47 de ani, s-a impus în acel an atât la categoria „cel mai prost actor”, cât și la categoria „cea mai proastă actriță”.
Continuarea acelui film a fost unul dintre lungmetrajele cu cele mai proaste recenzii din 2013, obținând un scor mediu de doar 19 puncte, potrivit agregatorului de recenzii online Metacritic.
Celelalte lungmetraje nominalizate la categoria „cel mai prost film al anului” sunt „The Lone Ranger”, „After Earth”, „A Madea Christmas” și „Movie 43”.
Filmele „After Earth”, „A Madea Christmas” și „Movie 43” au primit fiecare șase nominalizări.
În acest an, Tyler Perry a fost nominalizat la categoria „cea mai proastă actriță” pentru rolul din „A Madea Christmas”. El va concura în această categorie cu actrițele Noomi Rapace („Dead Man Down” și „Passion”), Selena Gomez („Getaway”), Lindsay Lohan („Inappropriate comedy” și „The Canyons”), Naomi Watts („Movie 43” și „Diana”), Halle Berry („Movie 43” și „The Call”), Jennifer Lopez („Parker”), Gemma Arterton („Runner Runner” și „Hansel and Gretel: Witch Hunters”), Jurnee Smollett-Bell („Temptation”), Michelle Pfeiffer („The Family”), Saoire Ronan („The Host”) și Jennifer Hudson („Winnie Mandela”).
Adam Sandler va concura la categoria „cel mai prost actor” cu Keanu Reeves („47 Ronin”), Jaden Smith („After Earth”), Arnold Schwarzenegger („Escape Plan” și „The Last Stand”), Sylvester Stallone („Grudge Match”, „Bullet to the Head” și „Escape Plan”), Robert DeNiro („Grudge Match”, „The Big Wedding” și „The Family”), Jason Statham („Homefront” și „Parker”), Adrien Brody („Inappropriate comedy”), Ashton Kutcher („Jobs”), Liam Hemsworth („Paranoia” și „Love and Honor”), Vince Vaughn („The Internship” și „Delivery Man”), Owen Wilson („The Internship” și „Free Birds”), Johnny Depp („The Lone Ranger”) și Ben Stiller („The Secret Life of Walter Mitty”).
Premiile Zmeura de Aur, care valorează fiecare doar câțiva dolari și au formă de zmeură aurie, pusă pe o peliculă de 8 mm ciopârțită, au fost create în 1980, la inițiativa lui John Wilson, un cinefil împătimit, ca un „antidot” la frenezia care cuprinde Hollywoodul în sezonul premiilor cinematografice, ce culminează în fiecare an, în luna februarie, cu gala Oscar.
Cea de-a 34-a gală a premiilor Zmeura de Aur va avea loc cu o zi înainte de decernarea premiilor Oscar, pe 1 martie.
Câștigătorii acestor premii vor fi aleși în urma voturilor exprimate de cei 650 de membri ai Fundației Zmeura de Aur.
Printre premianții Zmeura de Aur de la edițiile precedente se numără Sandra Bullock, care a primit titlul de cea mai proastă actriță în 2010, pentru „All About Steve”, în același weeekend în care a luat Oscarul pentru „Povestea unui campion/ The Blind Side”.