A chemat ambulanța după ce și-a pierdut virginitatea. Câți ani avea tânăra din Timișoara care s-a speriat după actul sexual
Experiență de neuitat pentru o tânără virgină la 24 de ani, din Timișoara, care a solicitat ajutorul ambulanței după prima partidă de amor cu iubitul ei, scrie tion.ro.
Totul s-ar fi petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă pe strada Felix din Timișoara iar după „consumarea” iubirii tânăra a simțit că ceva este în neregulă cu ea și a observat o sângerare „suspectă”.
Imediat a sunat la ambulanță pentru a povesti ce a pățit, dispecerii au trimis un echipaj la adresa fetei, iar tânăra de 24 de ani le-a povestit celor de la ambulanță că și-a pierdut virginitatea și nu s-a așteptat nici o clipă să sângereze în urma actului sexual.