„Acest om este rușinea presei românești”. Mircea Badea, jignit și în română, și în engleză pe pagina de Facebook a competiției „New York Festivals” din al cărei juriu face parte

Publicat: 25 11. 2014, 21:48

Acesta a fost anunțat pe site-ul și pe pagina de Facebook a evenimentului, potrivit celor de la paginademedia.

El face parte dintr-un juriu de peste 160 de persoane, Badea fiind singurul reprezentant din România. Pe site-ul competiției, Mircea Badea este prezentat drept cel mai cunoscut realizator de „satiră politică” de la noi.

„Toate lucrările vor fi judecate online de grupuri de experți cu premii internaționale”, se precizează pe site-ul competiției.

Decizia americanilor nu a fost bine primită de toți românii, și printre zecile de mesaje de felicitare s-au strecurat și multe jigniri sau chiar înjurături, în egală măsură în engleză și în română: „E doar un ratat. Acest om e nebun”, „Acest om este rușinea presei românești”, „Este un manipulator de primă clasă” sau „Acest om este doar un nebun, un exemplu perfect al presei de canal. Nu există satiră politică în show-ul lui, ci doar puncte de vedere ale patronului său, Dan Voiculescu, un fost om al Securității”.